Care-i motivaţia?

"Care-i motivaţia?

Vremea trece...

(Undeva, cândva... Cineva vorbeşte cu altcineva despre ceva...)

Cinev: Mai nimeni nu vrea să ştie adevărul...
Altcin: Care adevăr?
Cinev: Adevărul că Moş Crăciun nu există, că universul nu este magic şi că nu este nici o urmă de supranatural în el... Moş Crăciun nu a existat niciodată, iar universul a fost mereu normal şi natural. Adevărul că universul nu este minunat, ci plictisitor, nu e surprinzător, ci repetitiv, nu e fantastic, ci e tehnic...
Adevărul că viaţa e repetitivă şi întâmplătoare, iar omul nu gândeşte (dacă gândirea este altceva decât repetare şi întâmplare)...
Adevărul că mai nimic nu se schimbă şi că foarte puţin poate fi schimbat...
Altcin: Tu vrei să cunoşti acest adevăr?
Cinev: Eu am vrut să-l cunosc şi chiar l-am aflat... Ba mai mult: ceea ce am aflat vreau să transmit şi altora... Dar...
Altcin: Dar?
Cinev: Dar adevărul este că mai nimeni nu vrea să ştie adevărul...
Oamenii vor să cunoască doar minciuna şi să trăiască în iluzie... Ei fug de adevăr şi nu vor să ştie mai nimic despre el...
Ei îşi imaginează un univers ireal şi vor să trăiască într-o fantezie... Realitatea li se pare prea dură... Şi chiar este dură, mai ales, dacă aleg să o ignore...
Ei caută, mai mereu, doar soluţii imaginare la probleme imaginare, în loc să caute soluţii reale la probleme reale...
Se ceartă şi dialoghează prin rugăciune, confesiune, meditaţie, filosofie, literatură, poezie cu personaje fantastice, în loc să intre în dialog cu fiinţe reale...
Se ascund de probleme în supranatural (în teisme, esoterisme, literatură fantastică) în loc să le privească faţa lor cât se poate de naturală...
Omul rezolvă foarte puţine din problemele reale ale umanităţii, pentru că mintea lui e prea prinsă cu jocul fantasmatic, e prea prinsă în a rezolva problemele imaginare ale unui univers supranatural...
Câtă risipă de resurse se face pentru a cultiva miturile, legendele şi poveştile de adormit copii credincioşi şi cât de puţine eforturi sunt îndreptate spre ştiinţă şi tehnologie!
Adevărul este deci că cele mai multe din problemele reale ale umanităţii (bolile, războaiele, sărăcia, hoţia, viciul, violenţa, dieta carnivoră, ipocrizia, ignoranţa etc.) nu vor fi rezolvate, cum se cuvine, prea curând, deoarece, de cele mai multe ori, rezolvarea acestor probleme e lăsată pe seama unor fiinţe imaginare...
Adevărul este că universul nu este plin de iubire faţă de oameni, că oamenii nu se iubesc mai deloc unii pe alţii şi că ei nu iubesc nici măcar un pic animalele pe care le ucid ca să le mănânce carnea şi suflarea de viaţă... Iubirea pe care cei mai mulţi naivi şi deliranţi o găsesc în universurile lor imaginare e doar o iubire fictivă...
Adevărul este că iubirea nu este un lucru uşor de obţinut sau de manifestat...
Adevărul este că e foarte greu să iubeşti, mai ales, dacă crezi că este uşor...
A zâmbi fals către cineva sau a-i da în trecere o îmbrăţişare de suprafaţă nu este a iubi – e doar a falsifica iubirea... Şi câte grupuri de oameni nu se înşeală pe ei cu această iubire falsă!... Când ai mentalitatea animalului ce face parte dintr-o haită de pradă, zâmbetul tău fals e doar rânjet de tâlhar prădător...
Când iubirea ta se naşte din minciuni colorate supranatural, nu e iubire, e doar delir de imaginaţie...
Adevărul este că adevărul nu este absolut: nu e dogmatic şi nu trebuie crezut orbeşte fără a-l cerceta cu maximă atenţie...
Adevărul adevărat se verifică şi se cercetează mereu...
Orice pretenţie de adevăr se critică prin gândire critică spre a scoate din ea minciunile şi erorile care adeseori se ascund sub sferturi de adevăr...
Adevărul este că trecerea spre adevăr e o trecere lentă care cere multă muncă, chiar dacă conştientizarea lui mai profundă poate fi realizată într-o clipă de sinteză cât se poate de naturală...
Dar cine vrea să cunoască adevărul?... Mai nimeni!
La adevăr nu se ajunge cu uşurinţă... şi nici nu e mereu dulce spre a fi plăcut de acceptat... Adevărul, de foarte multe ori, are un gust amar...
Altcin: Ai noroc că şi eu cunosc adevărul de care tu vorbeşti, fiindcă altfel te-aş contrazice...
Cinev: Ai putea?
Altcin: Cred că da!
Cinev: Moş Crăciun există?
Altcin: Cât de profundă este această întrebare!
Cinev: Vezi?! Moş Crăciun nu există!
Altcin: Aşa e, nu te pot contrazice... Dar ce treabă ai tu cu Moş Crăciun?
Cinev: Moş Crăciun este emblematic pentru fantezia în care cei mai mulţi oameni continuă să trăiască... Povestea lui e reprezentativă pentru modul cum oamenii gândesc adesea că funcţionează universul lor fantasmatic...
Altcin: Cum gândesc ei că funcţionează?
Cinev: Magic!
Altcin: Şi nu funcţionează magic?
Cinev: Da şi nu... Dacă prin magie înţelegem iluzie, şmecherie, păcălire, atunci da – mintea umană e relativ uşor de păcălit, dar numai fiindcă crede în sensul al doilea al termenului de magie – anume, acela de manifestare supranaturală, de minune, de vrăjitorie...
În acest al doilea sens, în univers nu există nici măcar un strop de magie – totul este banal de normal...
Altcin: Şi atunci de ce nu văd, cei mai mulţi dintre oameni, această înşelătorie a supranaturalului închipuit?
Cinev: Datorită unui adevăr foarte banal...
Altcin: Care?
Cinev: Omul, în general, e mult mai prost decât îţi poţi tu imagina!... Aproape că putem spune că prostia lui nu are limite...
Altcin: Chiar aşa de prost să fie?
Cinev: Acesta este adevărul!
Altcin: Şi nu se poate face nimic pentru a schimba situaţia?
Cinev: Ai încercat vreodată să vezi cum gândeşte un prost?
Altcin: Adică omul?
Cinev: Da...
Altcin: Am încercat... Dar nu am înţeles mai nimic... E prea multă incoerenţă, contradicţie, ignoranţă, frică, prefăcătorie şi indolenţă în gândirea lui!
Cinev: Ştii de ce?
Altcin: Fiindcă gândeşte prost?... Dar de ce gândeşte aşa?
Cinev: Fiindcă e prost – e chiar mai prost decât îţi poţi tu imagina, iar acest lucru nu se poate schimba...
Altcin: Totuşi...
Cinev: Aşa e: prostia nu piere – ea dăinuie! Iar când, foarte, foarte rar, suferă foarte încet o uşoară schimbare, de obicei, tot prostie rămâne: o prostie e înlocuită cu o altă prostie!
Altcin: Nimic nu se schimbă?
Cinev: Mai nimic nu se schimbă, foarte puţine se pot schimba...
Altcin: Ce?... Ce se poate schimba?
Cinev: Mai nimic... Doar proştii încearcă să schimbe ceva...
Altcin: De ce încearcă?
Cinev: Fiindcă, chiar dacă mai nimic nu se poate schimba, totuşi ceva se schimbă, ceva... se poate schimba...
Altcin: Ce?
Cinev: Prostia!
Altcin: Cu ce?
Cinev: Cu o altă prostie!
Altcin: Nu mai e nimic de făcut?
Cinev: Adevărul e că, chiar dacă teoretic sunt extrem de multe de făcut, practic, foarte puţine sunt de făcut, fiindcă foarte puţine se pot face: viitorul umanităţii este întunecat şi doar proştii văd lumina de la capătul tunelului...
Altcin: De ce doar ei?
Cinev: Fiindcă ei nu înţeleg cât de profundă este prostia!
Altcin: O poţi descrie puţin?
Cinev: Da – e simplu: prostie înseamnă, în primul rând, minciună, ipocrizie, lipsă de sinceritate, prefăcătorie, înşelăciune, viclenie... În al doilea rând, prostie înseamnă furt, şmanglire, corupţie, mită, abuz de putere... În al treilea rând, prostie înseamnă violenţă, tâlhărie, viol, crimă, sinucidere, carnivorism, război, terorism...
Altcin: Şi ce mai înseamnă prostia?
Cinev: Prostia mai înseamnă şi naivitate, credulitate, ignoranţă... Ea mai înseamnă şi frică, teamă, fobie... precum şi orgoliu, mândrie, vanitate, umflare în pene, dar şi mânie, furie şi agitaţie inutilă...
Altcin: Şi ce mai este prostia?
Cinev: Prostia este şi tristeţe, depresie, plângere de milă... Ea mai e şi invidie, gelozie şi obsesie... Şi mai e şi lene, delăsare, amânare... Când vrei să faci ceva, primul lucru pe care trebuie să-l ştii e că, de obicei, lucrurile pe care tu le doreşti nu se fac de la sine... Iar dacă vrei să schimbi în mai bine ceva de o oarecare importanţă, trebuie să înţelegi că, cel mai adesea, schimbarea e foarte greu de făcut – de aceea, mai mereu, ea implică eforturi foarte mari pe o perioadă foarte lungă de timp...
Altcin: Dar e realizabilă?
Cinev: Cu toate aceste eforturi şi supra-eforturi nu trebuie să uiţi niciodată că ea este doar foarte puţin realizabilă... Mai nimic esenţial nu se schimbă... iar ce se schimbă ţine foarte puţin doar de tine... Extrem de puţin... De aceea, când ceva mic se schimbă, din cele ce le doreşti schimbate, e bine să nu uiţi că, cel mai adesea, tu ai contribuit cu foarte puţin la acea schimbare... Lucrurile se schimbă, destul de puţin, doar când vine vremea unei schimbări minore...
Nici o schimbare nu este magică – ea se produce încet, cu multă muncă, chiar dacă, uneori, conştientizarea schimbării, de obicei, deja realizate se poate face într-o perioadă foarte scurtă...
Cel mai adesea, schimbarea se face încet – conştientizarea schimbării poate fi însă, uneori, mai rapidă...
Altcin: Hai să te întreb ceva: dacă adevărul e atât de greu de înţeles, dacă prostia este atât de profundă şi dacă schimbarea e atât de greu de realizat precum zici, oare nu ar fi mai bine dacă, pur şi simplu, am sta şi am aştepta... să treacă vremea?
Cinev: ... Ba da... E una din ideile cele mai bune pe care le-ai avut până acum!... Stăm aici?
Altcin: E bine şi aici!
Cinev: Stăm jos sau în picioare?
Altcin: Oricum... Nu are importanţă...
Cinev: Şi aşteptăm?
Altcin: Da... Aşteptăm să treacă vremea... Nu vorbim, nu ne agităm, nu medităm... Doar stăm şi aşteptăm să treacă vremea...
Cinev: Cât timp?
Altcin: 10 minute...
Cinev: Foarte bine! Atunci hai să stăm aici timp de 10 minute şi să aşteptăm... să treacă vremea...
(Cinev şi Altcin stau 10 minute în tăcere fără să se mişte prea mult... şi aşteapă... să treacă vremea...)
Altcin (după 10 minute): Ei, cum e? A trecut vremea?
Cinev: A trecut!
Altcin: Păi atunci înseamnă că vremea trece...
Cinev: Trece!... Cum să nu treacă?... Trece, dar nu se schimbă mai deloc...
Altcin: Mie îmi place acest exerciţiu, fiindcă mă ajută să mă opresc puţin din grabă şi să stau... şi să aştept... să treacă vremea...
Cinev: E un exerciţiu care ne învaţă să avem mai multă răbdare, deoarece, după cum se vede, vremea trece, dar nu se schimbă... Iluzia magiei rămâne, prostia la fel, iar utopia continuă să ne ademenească din depărtare...
Altcin: Acesta este adevărul?
Cinev: E şi acesta un adevăr... Dar Adevărul este că mai nimeni nu vrea să ştie Adevărul...
Altcin: Ce adevăr?
Cinev: Adevărul că lumea a fost judecată, a fost găsită vinovată şi a fost condamnată...
Altcin: Cine a judecat-o?
Cinev: Omul!
Altcin: De ce a fost găsită vinovată?
Cinev: Fiindcă e lipsită de magie...
Altcin: Şi la ce a fost condamnată?
Cinev: La fantasmare, delir şi fantezie!
Altcin: Să stăm atunci şi să mai aşteptăm puţin?
Cinev: Ce să aşteptăm?
Altcin: Să treacă prostia!
Cinev: Prostia nu trece...
Altcin: Dar vremea... Vremea trece?
Cinev: Vremea trece... dar nu se schimbă...


Motivaţiile...

Altcin: Te-ai gândit vreodată care-i motivaţia ce pune omul în mişcare?
Cinev: Sunt multe motive ce pun omul în mişcare... De exemplu, recunoaşterea, stima, aprecierea, precum şi răsplata materială sau financiară...
Pe om îl mai pun în mişcare instinctele, plăcerile, poftele, intuiţia, raţiunea, voinţa şi dorinţele...
Altcin: Ce dorinţe?
Cinev: Dorinţa de cunoaştere, de putere, de iubire...
Dorinţa de a dăinui în memoria colectivă a generaţiilor următoare prin realizări economice, politice, culturale ş.a.m.d.
Dorinţa de a se integra în societate, de a participa la menţinerea şi dezvoltarea societăţii, de a fi un „model” pentru ceilalţi...
Dorinţa ca alţii să-şi dorească să fie ca el, mai ales, când alţii şi-au dorit ca el să fie ca ei şi când el însuşi şi-a dorit să fie precum alte modele ce i-au fost prezentate ca atare, explicit sau implicit, de anumite comunităţi ideatice cu care a intrat în fapt de comunicare, la un moment dat, pentru o anumită perioadă de timp...
Altcin: E aici o dorinţă de continuare, de repetare?
Cinev: Cu siguranţă...
Altcin: Se pare că ai reflectat un pic asupra motivaţiei!
Cinev: Da... Odată chiar am meditat vreo câteva zile intensiv asupra acestui subiect...
Altcin: Ce subiect?
Cinev: Care-i motivaţia?
Altcin: Şi la ce concluzie ai ajuns?
Cinev: Încă din primele ore de meditaţie, pe lângă motivaţiile pe care ţi le-am precizat mai înainte am mai găsit încă două care ulterior s-au dovedit a fi esenţiale pentru demersul meu...
Altcin: Care anume?
Cinev: Le-am numit atunci: adevărul obiectiv şi, respectiv, schimbarea (sau chiar repetarea schimbării)...
Altcin: Adevărul şi schimbarea?
Cinev: Da...
Altcin: Interesant... Când ţi-ai pus întrebarea „Care-i motivaţia?”, te-ai întrebat aşa, fără motiv... sau căutai un răspuns anume?
Cinev: E clar că nu căutam orice fel de răspuns, ci urmăream să ajung la un răspuns fundamental, adevărat, poate puţin comic şi extrem de motivator...
Altcin: Pot înţelege că atunci când cauţi răspuns la întrebarea „Care-i motivaţia?”, cauţi un răspuns care să te motiveze, unul care să fie esenţial şi adevărat... dar... de ce să fie comic?
Cinev: Ca să-l înţeleg mai bine!
Altcin: Cum aşa?
Cinev: Un răspuns la o întrebare este bine înţeles, mai ales atunci când te face să râzi sau măcar să zâmbeşti... Râsul urmează mai mereu unui moment de revelaţie profundă...
Altcin: Te bucuri că ai înţeles?
Cinev: Exact... Jubilezi, fiindcă ai mai înţeles ceva...
Altcin: Şi tu ce ai înţeles?
Cinev: Mai nimic...
Altcin: Glumeşti?
Cinev: S-ar putea... De fapt, am înţeles destul de multe despre motivaţie – la fel de multe ca aproape oricine care se gândeşte puţin la motivele care-l pun în mişcare...
Altcin: Care sunt acestea?
Cinev: Mai mereu, sunt mai multe, dar, cred eu, unul anume e, adeseori, definitoriu pentru fiecare dintre noi...
Altcin: Crezi că fiecare om în parte, pe lângă motivaţiile obişnuite care pun lumea în mişcare, are o motivaţie specifică, intimă, profundă, care îi defineşte cel mai bine individualitatea lui motivaţională?
Cinev: Da...
Altcin: Dă-mi nişte exemple...
Cinev: De exemplu, pe unii îi defineşte empatia – capacitatea de a empatiza, de a comunica cu uşurinţă, de a simţi foarte uşor ceea ce simte şi gândeşte altcineva... Ei vor să empatizeze cu alţii, să gândească şi să simtă cu alţii şi pentru alţii...
Altcin: Empatia... interesant... Altceva?
Cinev: De exemplu, mitul, fantasticul, irealul...
Altcin: Irealul?
Cinev: Da... Pe ei îi pune în mişcare povestea, legenda, mitul, adică, ceea ce nu există şi nu poate exista...
Altcin: Ca de exemplu?...
Cinev: Ca de exemplu, supranaturalul religios, esoteric, spiritual, filosofic etc.
Altcin: Această motivaţie bazată pe supranatural nu e o motivaţie cam copilăroasă?
Cinev: O fi, dar e motivaţia lor...
Altcin: Şi când se maturizează mental, nu doar fizic, ce se întâmplă cu acest tip de motivaţie?
Cinev: Dacă se maturizează şi mental, nu doar fizic, lucru care se întâmplă destul de rar, atunci ei realizează că până în momentul atingerii maturităţii lor mentale au fost motivaţi de o dorinţă imposibilă...
Altcin: De o dorinţă imposibilă?
Cinev: Da... de o dorinţă iniţial crezută ca fiind posibil de împlinit, dar descoperită ulterior ca fiind imposibil de realizat – o simplă fantasmă, o iluzie, o „fata-morgana”... o himeră, o fantomă, o utopie...
Altcin: Adică o dorinţă imposibilă...
Cinev: Exact...
Altcin: Şi ce altceva îi mai motivează pe unii?
Cinev: Ştii şi tu: bunăstarea, prosperitatea, bogăţia, banii – priviţi, pe de o parte, ca mijloc de a-şi satisface anumite dorinţe şi, pe de altă parte, ca scop în sine...
Altcin: Pe foarte mulţi îi pune în mişcare, pur şi simplu, nevoia de a supravieţui şi de a se reproduce...
Cinev: Acestea sunt motivaţii de bază ale structurii existenţiale umane, ba chiar ale vieţii în general... Dar, pe lângă ele şi în plus faţă de ele, apar multe altele, mai mult sau mai puţin, legate de ele...
Altcin: Atunci, oare nu e adevărat că aproape orice se poate transforma în motivaţie?
Cinev: Ba da: fiecare mişcare cu motivaţiile ei... Ba chiar şi fiecare repaos e motivat: lipsa de motivaţie, de foarte multe ori, e un foarte bun motiv pentru odihnă, somn, refacere, recuperare, relaxare...
Altcin: Şi atunci care-i motivaţia? – Cea care se nimereşte?
Cinev: Da... Cea care se nimereşte şi, mai ales, cea care se repetă – motivaţia care revine periodic pentru a te repune în mişcare după anumite perioade aparent lipsite de motivaţie, dar în esenţă marcate de oboseală...
Altcin: Atunci, poate că, mai mereu, atunci când eşti relativ lipsit de motivaţie, motivaţia care te poate pune în mişcare este aceea de a afla care este motivaţia – motivaţia de a cunoaşte, de a conştientiza, de a-ţi asuma, din nou, ceea ce te pune pe tine, de obicei, în mişcare...
Cinev: Întocmai: în astfel de momente marcate de o lipsă de motivaţie, mai mereu, vorbim de necesitatea de a efectua o meditaţie în mişcare asupra a ceea ce ne pune în mişcare...
Altcin: De multe ori, te pun alţii în mişcare... Atunci motivaţia ta e serios stimulată de motivaţiile altora...
Cinev: Cu siguranţă... De obicei, când, pe moment, nu mai ai nici o motivaţie serioasă, în timp ce te opreşti din acţiune sau mai acţionezi doar din inerţie, aştepţi să fii motivat de alţii...
În astfel de momente te afli în pană de inspiraţie şi, în timp ce aştepţi o motivaţie exterioară care întârzie să apară, ai răgaz suficient să te întrebi „care-i motivaţia?” – şi să-ţi răspunzi că, uneori, motivaţia e doar aceea de a şti ce este motivaţia...


A munci degeaba

Altcin: Şi de ce te-ai întreba aşa ceva? De unde ar putea să vină o astfel de pană de motivaţie?
Cinev: Din multe cauze... De exemplu, din senzaţia, pe care o poţi avea uneori, că munceşti degeaba – fără să câştigi ceva uşor de cuantificat social – adică, fără recunoaştere şi fără răsplată... Din senzaţia, pe care ai putea să o ai uneori, că faci o muncă relativ inutilă, privită din perspectiva societăţii din jurul tău...
Când aceasta se comportă faţă de munca ta ca şi cum ea nu ar exista... când tu munceşti la fel ca oricine, dar munca ta este invizibilă social... când ea contează pentru ceilalţi ca şi cum nu ar fi deloc... – atunci poţi avea o senzaţie foarte puternică că munceşti degeaba...
Altcin: Înţeleg... Păi dacă ajungi într-o astfel de lipsă de motivaţie, dintr-un astfel de motiv, înseamnă că motivaţia care te-a pus iniţial în mişcare a fost aceea de a munci pentru proiecte care vor să schimbe lumea din temelii, că tu doreşti să munceşti, în principal, pentru a realiza schimbări radicale, de bază, esenţiale... Că motivaţia ta este schimbarea revoluţionară şi că eşti pregătit să-ţi asumi toate consecinţele (pozitive şi negative ale) unei astfel de motivaţii...
Cinev: Sunt...
Altcin: Da... eşti! Dar societatea, de obicei, e foarte puţin receptivă la schimbare şi mai deloc dispusă să treacă prin schimbări revoluţionare...
Cinev: Eu sunt... dar societatea nu este?
Altcin: Cam aşa ceva... Partea bună însă, într-o astfel de situaţie, este aceea că atât timp cât „munceşti degeaba”, aşa cum ai zis (adică fără recunoaştere şi răsplată socială), eşti pe drumul cel bun – anume, pe drumul schimbărilor radicale înspre mai buna realizare în lume a unor idealuri general umane...
Munca ta este deocamdată invizibilă, pentru că schimbările pe care le-ai propus sunt prea noi şi au nevoie de timp pentru a deveni vizibile... Ea este relativ invizibilă şi fiindcă, probabil, schimbările pe care tu le doreşti sunt prea radicale şi, deşi bune, societatea nu şi le poate asuma încă, fiindcă ea, de obicei, nu face salturi, ci se târăşte... – se mişcă extrem de greoi ca un gigant ce este...
În plus, societatea actuală, ca orice altă societate de-a lungul timpului, este coruptă de repetare, de inerţie, de reluare, de tradiţie, de conformare (ceea ce e relativ normal într-o societate).
Tu te mişti mai repede, ba chiar foarte repede, pentru că asculţi de o singură voinţă: de propria ta voinţă... Ea se mişcă încet, ba chiar foarte, foarte încet, fiindcă ascultă de foarte multe voinţe: de sute, mii şi milioane de voinţe – care se armonizează cu foarte mare greutate pentru a produce o schimbare cât–decât semnificativă...
Tu eşti inspirat de schimbarea radicală a societăţii în anumite aspecte ale ei care, evident, au nevoie de foarte multe îmbunătăţiri... Însă schimbarea aceasta serioasă şi fundamentală presupune, din punctul de vedere specific reacţiei sociale relativ normale, foarte multă „muncă degeaba”, foarte multă „muncă invizibilă”, extrem de multă muncă care aparent nu duce la nici un rezultat şi care, pe termen scurt, mediu şi, adeseori, chiar lung poate fi considerată de majoritatea actorilor sociali ca fiind „inutilă”...
Cinev: Ai dreptate... Gigantul social nu e foarte uşor de urnit din somnul său social-inerţial... El nu e uşor de convins spre a renunţa la repetările nocive cu care este familiarizat, chiar dacă uneori e informat de nocivitatea acestora... Ritualurile sale tradiţional-prosteşti, obişnuinţele sale vicioase şi raţionamentele sale eronate sunt foarte greu de corectat, fiindcă gigantul acesta nu prea are conştiinţă sensibilă la argumente şi dovezi, ci doar o dispoziţie inerţială ghidată instinctiv spre repetarea, relativ fără discernământ, a ceea ce s-a mai repetat şi înainte...
El nu vrea să se schimbe: el vrea doar să se repete... Schimbarea socială majoră vine, de obicei, doar forţată de împrejurări relativ catastrofale: când se schimbă, gigantul social se schimbă, cel mai adesea, doar din frică şi din disperare, nu motivat de adâncă raţiune şi de îndelungă cugetare...
În plus, când sistemul social e corupt de greşeală, de ignoranţă, de răutate şi de incompetenţă pe anumite segmente ale sale (mai mult sau mai puţin importante), atunci eforturile individuale de corectare şi de îndreptare a greşelii, ignoranţei, răutăţii şi incompetenţei nu sunt nici sprijinite şi nici încurajate să continue în demersul lor – ba dimpotrivă: sunt descurajate sau poate chiar persecutate...
Motivaţia care susţine greşeala alungă adevărul şi corectarea greşelii, motivaţia bazată pe ignoranţă respinge raţiunea şi cunoaşterea, motivaţia împinsă de răutate nu înţelege bunătatea şi nu încurajează ceea ce e bine, motivaţia care susţine incompetenţa nu doreşte schimbare bazată pe calificare şi competenţă...
Motivaţia care susţine răul se opune motivaţiei care susţine binele... Cea care susţine Adevărul se opune celei care susţine minciuna... Cea care susţine Libertatea se opune celei care susţine supunerea, sclavia, exploatarea...
Buna-motivaţie şi motivaţia-rea se află în luptă permanentă atât în interiorul individului, cât şi în societate...
Altcin: Şi atunci care-i motivaţia?
Cinev: Fiecare om şi-o alege pe a lui pentru sau în opoziţie cu valorile general recunoscute teoretic de umanitate: să nu minţi, să nu furi, să nu fii violent, să nu ucizi...
Şi problema aici e următoarea: într-o societate coruptă de non-valoare (de minciună, ipocrizie, înşelăciune, furt, şarlatanie, violenţă, şantaj, tâlhărie, crimă, ucidere) individul care-şi bazează munca pe valoare, militând pentru schimbarea înspre mai bine a societăţii şi individului, pare într-adevăr că munceşte degeaba...
Când corupţia se generalizează într-o societate, virtutea pare a fi un viciu...
Într-o astfel de societate coruptă munca nerecunoscută şi nerăsplătită îndreptată spre mai bine e chiar un semn că te afli pe drumul cel bun: corupţia recunoaşte şi răsplăteşte doar corupţia... Dacă idealismul tău este ignorat sau găseşte opoziţie, e semn că eşti pe drumul cel bun – că acea corupţie generalizată încă nu te-a cuprins şi pe tine în elanul ei vicios îndreptat spre disoluţia acelei societăţi corupte...
Dacă eşti idealist într-o societate coruptă, motivaţia ta poate găsi un reper de nădejde chiar în „a munci degeaba” – în a munci înspre idealuri aparent fără nici cel mai mic rezultat social – în munca nerecunoscută şi nerăsplătită, în munca invizibilă pentru ceilalţi, deşi extrem de vizibilă pentru tine...
Eu, de exemplu, adeseori îmi găsesc motivaţia în acea muncă care mereu trebuie făcută, dar pe care mai nimeni nu o apreciază şi nu vrea să o facă – munca susţinută şi sinceră îndreptată spre schimbarea în mai bine – muncă a cărei necesitate, adeseori, devine evidentă, devine vizibilă, ajunge să fie recunoscută doar la mult timp după ce a fost făcută – în momentul când roadele ei încep să fie mai bine înţelese de societate în ansamblul ei...
A munci înspre Idealuri într-o societate coruptă e o datorie pe care nu şi-o pot asuma decât cei care sunt dispuşi să reziste în acţiunea lor idealistă fără mai nici o stimulare exterioară: fără recunoaştere, fără răsplată şi fără vizibilitate socială o perioadă destul de lungă de timp, uneori chiar întreaga lor viaţă...
Acesta e mai mereu destinul acelora care muncesc pentru viitor în mijlocul unui prezent care fie nu poate, fie nu vrea să vadă viitorul...
Altcin: Sunt destinaţi să „muncească degeaba”... din perspectiva coruptă valoric a celorlalţi...
Cinev: Da... Căci, până la urmă, ce înseamnă ca la un moment dat să „munceşti degeaba”?... Înseamnă să munceşti la un proiect fără ca munca ta să primească vreo recunoaştere (serioasă) sau vreo răsplată (semnificativă)...
Altfel spus, atunci când, la un moment dat, societatea nu-ţi valorizează munca, deşi e evident că munceşti – se cheamă că, din punctul ei de vedere, „munceşti degeaba”, munceşti „pe nimic” şi „pentru nimic” – adică, munceşti „fără motiv”...
Dar cum ar putea oare cineva să fie motivat spre a munci „fără motiv”?
Atunci când societatea coruptă nu-ţi înţelege motivele (de obicei, fiindcă diferă prea mult de ale ei) zice că nu le ai...
Într-o astfel de societate coruptă, care nu ştie şi nu vrea să aprecieze munca întru Idealuri, motivaţia fundamentală a idealistului nu poate fi decât aceea de a munci „fără motiv” – adică fără un motiv acceptat şi apreciat de acea societate...
Motivaţia care urmăreşte schimbarea fundamentală înspre mai bine a unei societăţi corupte, de cele mai multe ori, nu e recunoscută ca motivaţie legitimă de acţiune de către indivizii motivaţi de corupţie: de menţinerea unor erori, a unor minciuni, a unor iluzii, a unor neajunsuri, a unor rele, a unor comportamente viciate...
Pentru cei vicioşi motivaţia virtuoasă este o motivaţie „fără motivaţie”... Pentru cei învăluiţi de gândirea viciată motivaţia virtuoasă este o motivaţie de neînţeles... Când mai toată lumea e viciată, cel „sfânt” pare un păcătos – păcatul lui e acela de a se ridica împotriva majorităţii copleşitoare şi de a-i spune în faţă că ceea ce face ea e greşit...
Omul motivat de schimbarea revoluţionară îndreptată spre bine, cunoaştere şi adevăr este deci omul a cărui motivaţie (văzută din perspectiva omului corupt de rău, ignoranţă şi minciună) e motivaţia „fără motivaţie”... Motivele lui sunt relativ invizibile pentru cei corupţi de răutate, ignoranţă şi ipocrizie, pentru că ei nu vor să se schimbe decât foarte puţin (spre deloc) şi eventual, doar spre mai rău...
Într-o societate coruptă, cei corupţi vor deci să muncească „cu rost” – la sigur, cu rezultate previzibile – adică în acord cu mecanismele corupte ale acelei societăţi...
Într-o astfel de societate, în care mai toată lumea ştie „cum merg lucrurile”, idealistul munceşte, după opinia majorităţii covârşitoare, „fără rost”, deoarece, în încercarea lui de a schimba societatea spre mai bine, el/ ea experimentează, încearcă, cercetează, inovează, inventează şi probează noi unelte, căi şi metode îndreptate spre o mai bună armonizare de sine şi spre o mai bună stare a societăţii...
Pentru cei prinşi în cercul vicios al repetărilor specifice actului de corupţie doar corupţia pare a fi ceva „cu rost” de câştig, iar cei motivaţi de schimbarea sistemului spre mai bine li se par bieţi indivizi rătăciţi de la calea cea largă, nişte ciudaţi motivaţi de acte evident „fără rost” de câştig...
Iar corupţia din ei şi din lume dă mai mereu dreptate celor corupţi – fiindcă, de obicei, mai nimic nu se schimbă şi foarte puţin poate fi schimbat, cei care muncesc pentru „schimbare” muncesc relativ „degeaba”...
A munci pentru Schimbare e a munci pentru un vis – adică e a munci „degeaba” pentru „mai nimic”...
Mai mereu, atunci când „munceşti degeaba”, când rezultatele muncii tale întârzie extrem de mult să iasă la lumină în societate, poţi concluziona că munca ta este motivată de o schimbare revoluţionară: tu vezi o schimbare posibilă pe care societatea nu poate încă să o vadă...
Tu eşti vizionar, iar motivaţia ta este o viziune despre viitor... Ceilalţi sunt limitaţi în viziune, iar motivaţia lor este legată doar de inerţia prezentului mişcată cu putere de greutatea trecutului...
Tu eşti motivat, în principal, de ceea ce există în tine spre a exista cândva şi în alţii, ei de ceea ce există mai ales în afara lor, fiindcă a existat cândva în înaintaşii lor...
Tu duci lumea după tine, pe ei îi duce lumea după ea...
Tu trebuie deci să te motivezi singur, pe ei îi motivează alţii... Voinţa ta vine din tine, voinţa lor nu prea este a lor...
Prin urmare, atunci când ne întrebăm „Care-i motivaţia?”, un răspuns de bază este şi următorul: „Pentru mai toţi motivaţia este Repetarea, pentru foarte puţini motivaţia este Schimbarea...”
Majoritatea covârşitoare este conservatoare, câţiva sunt revoluţionari... Majoritatea e motivată să facă ceea ce e uşor de făcut, câţiva sunt motivaţi de ceea ce e extrem de greu de realizat...
De aceea, a munci pentru Schimbare, de cele mai multe ori, e doar a „munci degeaba”...
Iată deci motivaţia celor foarte puţini: să muncească relativ degeaba cât mai mult timp cu putinţă pentru realizarea unor lucruri extrem de greu de realizat... Să muncească ca şi cum munca lor nu ar exista, să facă o muncă relativ invizibilă în societate... Să muncească „fără rost”, fără mai nici o recunoaştere sau răsplată socială... – Adică, să muncească fără ezitare şi fără compromis pentru Schimbare Revoluţionară, chiar dacă şansele unei astfel de schimbări sunt relativ nule...
Altfel spus, să nu muncească pentru ceea ce este, ci doar pentru ceea ce e posibil să fie...
Altcin: Dar nu e aceasta o motivaţie de om nebun?
Cinev: Se prea poate... Unii numesc această motivaţie „nebunie”, alţii „genialitate” şi, adeseori, doar timpul poate discerne între cele două...
Altcin: Cât de mult timp?
Cinev: O... Foarte mult timp: cu cât vezi mai departe în viitor, cu atât recunoaşterea talentului tău va veni mai târziu... Pentru cei care nu văd decât prezentul, vizionarii sunt relativ invizibili...
Pentru cei cu păreri conservatoare revoluţia este o nebunie...
De aceea se fac că nu o văd, chiar şi atunci când ea este evidentă...
Pentru că oamenii, în general, nu vor să ştie adevărul, pe cel care le spune adevărul nu vor dori să-l vadă... Iar el, invizibil fiind pentru o lungă perioadă, va trebui să-şi găsească motivaţie doar în adevăr – şi nu în aprobarea sau dezaprobarea societăţii...
Altcin: Şi care-i adevărul?
Cinev: Adevărul este că atunci când eşti odihnit, motivaţia este acţiunea... Iar când eşti obosit, motivaţia este odihna...


Adevărul şi Schimbarea

Altcin: Ai găsit deci răspunsul la întrebarea „Care-i motivaţia?”?
Cinev: Da... Motivaţia este Adevărul şi Schimbarea: Adevărul, ca să înţelegi cât de greu de făcut este Schimbarea... Schimbarea, ca să-ţi folosească la ceva Adevărul...
Timp de trei zile consecutive m-am întrebat concentrat „Care-i motivaţia?” pentru a afla care-i motivul cel mai important care mă pune pe mine în mişcare... Mai întâi, mi-am delimitat caracteristicile generale ale răspunsului pe care îl căutam: trebuia să fie adevărat, să fie fundamental, comic şi motivator...
Printre primele răspunsuri pe care le-am găsit acestei întrebări au fost şi următoarele două care s-au dovedit apoi a fi esenţiale: pe de o parte, „adevărul obiectiv”, pe de altă parte, „schimbarea/ repetarea schimbării”...
Şi pe măsură ce concentrarea mea a devenit mai profundă mi-a devenit la un moment dat evident faptul că ceea ce mă pune, poate cel mai mult, în mişcare este Adevărul şi Schimbarea – Adevărul îndreptat spre Schimbare întru Idealuri şi Schimbarea îndreptată spre ideal de Adevăr...
Altcin: Aceasta nu pare să fie o motivaţie comică... – apropo de caracteristicile răspunsului urmărit la început... Da... e un răspuns adevărat (e adevărul motivaţiei tale), este fundamental (pentru tine) şi e şi motivator (din moment ce te motivează), dar de ce ar fi comic?
Cinev: Vrei să ştii de ce este comic, după unii, şi tragic, după alţii?
Altcin: De ce?
Cinev: Pot să-ţi răspund printr-o poezie?
Altcin: Desigur...
Cinev: Poezia se numeşte „Schimbarea”...

„Schimbarea e aproape imposibil
de realizat,
dar nu e imposibilă...

Schimbarea e foarte greu de înfăptuit,
dar se poate face...

Schimbarea e o himeră
care uneori poate fi atinsă...

Ea apare destul de rar
şi durează foarte puţin,
dar există...

Iar când Schimbarea se repetă,
ea se împlineşte...”

Altcin: Frumoasă poezie... Mi-a plăcut... Felicitări! Dar nu m-ai lămurit... Poate că în schimb ai vreo poezie numită „Adevărul” care să mă lămurească asupra comediei...
Cinev: Nu am, dar pot compune una pe loc...
Altcin: Te ascult...

Cinev: Adevărul...
Ce e comic în „schimbare”?
Faptul că nu se schimbă!

Ce e comic în „adevăr”?
Faptul că nu e adevărat!

Adevărul oficial e, adeseori, o minciună.
Schimbarea oficială e doar de faţadă...

Adevărul în lume e o comedie:
mai nimeni nu-l ia în serios
şi mai toţi proştii râd de el...

La ce e bun adevărul
când ai la îndemână o minciună?...

Altcin: Ai terminat?
Cinev: Da...
Altcin: Bun... E bună şi poezia aceasta... Dar eu tot nu râd... Sunt mai degrabă întristat... Viziunea ta mi se pare că e mai mult tragică decât comică... Ce comedie poţi tu scoate dintr-un pesimism realist?
Cinev: Deci nu e nimic comic în situaţia dată?
Altcin: Nu... chiar deloc... Ba dimpotrivă: răspunsul tău e relativ tragic – ajungi la concluzia că te lupţi cu morile de vânt, că eşti înconjurat de inamic, că soarta îţi este potrivnică ş.a.m.d. Adică tragedie...
Cinev: Şi totuşi nu e...
Altcin: De ce?
Cinev: Fiindcă eu nu mă confund cu lumea şi lumea nu se confundă cu mine... Pentru ei într-adevăr e o tragedie: motivaţia majorităţii oamenilor, fiind opusă adevărului şi schimbării întru ideal, îi determină să acţioneze tragic: să mintă, să fie ipocriţi, să se compromită, să înşele, să fugă de adevăr etc.
Pentru mine, în schimb, e o comedie: motivaţia mea fiind Adevărul şi Schimbarea spre mai bine, ştiu astfel că „nu se poate face mai nimic şi că foarte puţine se pot schimba” – ştiu astfel că ceva, deşi extrem de puţin, poate fi schimbat şi îmi propun deci, pe termen scurt, ţinte realiste de atins, ţinte foarte modeste... Şi fiindcă ştiu că nu am mai nimic de pierdut, pe termen lung, în plus faţă de ţintele realiste, îmi propun şi ţinte idealiste extrem de greu de realizat, unele tinzând spre imposibil chiar...
Altcin: Ca de exemplu?
Cinev: Ca de exemplu, să zicem că, la un moment dat, aud că se pune la cale o manifestaţie împotriva corupţiei din ţară...
Altcin: Aşa...
Cinev: Şi să zicem că vreau să particip la acea manifestaţie...
Altcin: Da...
Cinev: Ţinta realistă, în acest caz, ar fi, de exemplu, să întâlnesc acolo nişte oameni puţin mai idealişti decât restul cu care, după încheierea manifestaţiei, să povestesc la o bere, printre altele, despre faptul că nu se poate face mai nimic...
Altcin: Încep să văd comedia...
Cinev: După care, ca să-mi demonstrez punctul de vedere, le propun, de exemplu, o cale directă şi concretă spre a contribui la schimbarea socială...
Altcin: Anume?
Cinev: Anume, de exemplu, să înfiinţăm un partid...
Altcin: Şi nimeni nu vrea să participe...
Cinev: Exact... Nu e comică situaţia?
Altcin: Ba da... e foarte comică: tu chiar vrei să faci ceva, dar nu ai cu cine!
Cinev: Întocmai... Iar când vrei să înţelegi cauzele acestei situaţii, ajungi la sursele comediei...
Altcin: Care sunt acestea?
Cinev: Prostia, şmecheria, sexul, delirul, încurcătura, incompetenţa, contradicţia, incoerenţa, neclaritatea, inerţia... Pe scurt: prostia, nunta şi statul...
Altcin: Ce stat?
Cinev: Statul din „stau şi aştept... să treacă vremea...”
Altcin: Bun... Dar cum ajungem cu această comedie la adevăr?
Cinev: Cum? Iată cum: Adevărul este că există prostie şi există cu carul! Nu mă pune să ţi-o înşir, că râdem până dimineaţă şi nici măcar nu ajungem să o zgâriem cum se cuvine la suprafaţă...
Altcin: Şi cu nunta cum e? Care e adevărul comic din nuntă? (Zâmbeşte...)
Cinev: Vezi că zâmbeşti doar când pui întrebarea? Mai are rost să-ţi răspund?
Altcin: Ok... Dar „statul”?
Cinev: Să zicem că la un moment dat, la sugestia ta, mi-am propus doar să stau şi să aştept să treacă vremea... Şi chiar am stat... Nu vezi nici un adevăr comic aici?
Altcin: Ba da!... Statul e, adeseori, foarte comic... Bun... Să zicem că despre comedia din adevăr ne-am lămurit puţin, dar cum e cu schimbarea?
Cinev: Tot aşa!
Altcin: Cum?
Cinev: De exemplu, oare nu e comic faptul că, deşi teoretic schimbarea se opune repetării, ea se împlineşte cu adevărat doar când se repetă? Ceea ce s-a schimbat în cineva, pentru a deveni o schimbare socială, trebuie să se repete şi în alţii...
Altcin: Aha... Continuă!
Cinev: Mai nimic nu se schimbă, foarte puţine pot fi schimbate...
Altcin: Aşa...
Cinev: Nu vezi nimic comic în această afirmaţie, mai ales, când ea vine de la cineva care zice că e motivat de Schimbare?
Altcin: Nu prea... Afirmaţia mi se pare cât se poate de adevărată, iar motivaţia celui ce zice cât se poate de întemeiată: ceva, foarte puţin poate fi schimbat...
Cinev: Ce anume?
Altcin: Ştiu şi eu?... Atitudinea... Cunoscând adevărul după care sunt croite pârghiile reale ale lumii putem fi mult mai relaxaţi şi mai bine dispuşi atunci când încercăm să o schimbăm...
Cinev: Întocmai... Seriozitatea exagerată, dacă nu e comică, nu ne poate bine dispune... Şi ce ne poate motiva mai bine decât buna-dispoziţie, adică comedia?
Altcin: Înţeleg... Chiar dacă nu ar fi prea multă comedie în Adevăr şi Schimbare, deşi se pare că este, ar trebui introdusă, pentru ca acestea să ne poată bine-dispune şi astfel motiva cum se cuvine...
Cinev: Cam aşa ceva...
Altcin: Deci motivaţia este...

Cinev: Pe mine mă motivează Adevărul şi Schimbarea, pe ceilalţi, în genere, îi motivează, cel mai mult, Minciuna şi Repetarea...
Altcin: Dar cum te motivează adevărul, dacă el îţi spune că Schimbarea e extrem de improbabilă? Şi cum te motivează Schimbarea, dacă tu susţii ca fiind adevărat faptul că mai nimic nu se schimbă şi foarte puţin se poate schimba?
Cinev: Cineva zicea odată: „Au ştiut că era imposibil aşa că au făcut-o...”
Altcin: Nu te motivează decât ţintele aproape imposibil de atins?
Cinev: Pe mine mă motivează intenţia de a cunoaşte cât mai bine ceea ce este, pentru ca pe baza acestei cunoaşteri să pot ajunge apoi la ceea ce ar putea să fie...
Altcin: Eşti nemulţumit de ceea ce este?
Cinev: Sunt nemulţumit de foarte multe din cele ce sunt...
Altcin: Şi vrei să le schimbi în mai bine...
Cinev: E ceva rău în asta?
Altcin: Nu!... Pare chiar o preocupare extrem de nobilă, mai ales, dacă îţi cunoşti foarte bine motivaţia... Când înţelegi care-i motivaţia, foarte multe îţi devin cunoscute...
Astfel te cunoşti mai bine pe tine şi cunoşti mai bine şi locul tău în lume... Iar tu ştii care-i motivaţia...
Cinev: Da... Iată motivaţia: Adevărul folosit pentru Schimbare (întru Idealuri) şi Schimbarea care duce spre Cunoaştere întru Adevăr...
Altcin: Eşti idealist... Dar cât de utilă îţi este o astfel de motivaţie?... Fiindcă, vezi tu, în lumea aceasta, cel mai adesea, e de o sută de ori mai uşor să faci pe nebunul decât să gândeşti cu sens, e cu mult mai uşor să câştigi faimă şi avuţie fiind prost, incompetent şi corupt decât să câştigi recunoaştere şi răsplată urmărind cu sinceritate Adevărul şi Schimbarea înspre mai bine a sinelui şi a societăţii... Din punct de vedere social-utilitar, cel puţin la prima vedere, idealistul pare că iese în pierdere...
Cinev: Nu doar pare... Din multe puncte de vedere, chiar iese în pierdere... Dar nu pe toate planurile şi, mai ales, nu pe planurile care contează cel mai mult pentru el... Câştigul pe care el îl obţine din Adevăr şi Schimbare valorează pentru el mult mai mult decât orice alt câştig...
Altcin: Multă lume nu ar putea să înţeleagă acest lucru...
Cinev: Nu pot înţelege aceasta decât cei care sunt motivaţi cât de puţin de Adevăr şi de Schimbare întru Idealuri...
Altcin: E adevărat: există diferenţe între oameni... E adevărat ce zicea cineva odată: „Ca mine nu sunt decât eu!”...
Motivaţia mea e, mai mult sau mai puţin, diferită de a ta, dar vin şi te întreb: care este motivaţia noastră?
Cinev: Care-i motivaţia?
Altcin: Da... Care-i?
Cinev: Adevărul care ne uneşte şi minciuna care ne dezbină... Schimbarea pe care o dorim şi repetarea care ne plictiseşte...
Altcin: Nu te pot contrazice, dar chiar tu ziceai că nu se poate face nimic spre a schimba lucrurile...
Cinev: Pardon!... Ziceam că nu se poate face mai nimic sau aproape nimic, dar ceva (foarte puţin, cu eforturi foarte mari) poate fi făcut...
Altcin: Ce?
Cinev: Mai nimic!
Altcin: Cât de nimic?
Cinev: Un aproape nimic care se adună cu un alt mai nimic şi, astfel, în timp, după eforturi îndelungate, extenuante, obositoare şi extrem de costisitoare se ajunge la ceva care e mai mult decât mai nimic sau aproape nimic – se ajunge la ceva care chiar e ceva...
Altcin: Ce? O comedie?
Cinev: Da... În varianta optimistă se ajunge, adeseori, la comedie şi artă... În varianta pesimistă se ajunge, de obicei, la filosofie, iar în varianta realistă se ajunge la religie, economie, politică şi psihologie...
Altcin: Dar la ştiinţă în ce variantă se ajunge?
Cinev: La ştiinţă şi tehnică se ajunge doar căutând Adevărul şi Schimbarea...
Atunci când adevărurile se adună picătură cu picătură, cu multă migală şi răbdare, după o vreme, se ajunge la un punct de la care Schimbarea devine inevitabilă... Calea clădită pe Adevăr e o cale ce duce spre Schimbare...
E adevărat că, uneori, utilitatea unui adevăr nu este imediat vizibilă... Dar, în timp, devine evident că acel adevăr se leagă strâns de multe alte adevăruri care, împreună, formează un sistem organic bazat pe adevăr, care, de îndată ce sunt bine asamblate laolaltă toate componentele sale, prinde viaţă, devine funcţional şi generează Schimbarea întru Idealurile mult dorite...
Schimbarea, dacă e să fie esenţială şi durabilă, trebuie să se bazeze pe cât mai multe adevăruri, iar adevărului, dacă se vrea să i se găsească o bună utilitate, aceasta îi poate fi mereu găsită în Schimbare...
Altcin: Adevărul te schimbă?
Cinev: Cu siguranţă... Motivaţia autentic idealistă (adică bazată pe idealuri) găseşte deci mereu Adevărul şi Schimbarea lucrând împreună: adevărul ne duce spre acea schimbare care se bazează pe adevăr...
Altcin: Şi atunci cum se face că această motivaţie dublu motivatoare motivează foarte puţini oameni?... Mie mi se pare că e evident faptul că majoritatea sunt motivaţi de minciună şi de repetare în corupţie – nu şi-ar schimba apucăturile proaste şi nu şi-ar spune adevărul nici dacă ar fi obligaţi să o facă... Ba, dacă ar fi obligaţi, s-ar îndârji şi mai tare în minciună şi în repetare tradiţional coruptă...
Cinev: Asta e: puţină lume are curajul să privească adevărul în faţă, fiindcă, de multe ori, adevărul e dur, e sec, e neprietenos şi descurajant, dar... e singurul care se bazează pe realitate şi singurul pe seama căruia se poate construi serios spre împlinirea reală (nu imaginară) a unor dorinţe idealiste adânc întipărite în structura umană...
Minciuna e facilă, fiindcă e iluzorie – ea promite ceea ce nu se poate realiza...
Până la urmă, doar pe baza adevărului se poate construi ceva serios bazat pe realitate,nu pe ficţiune...
Altcin: Eşti optimist?
Cinev: Poate... Dar mai degrabă sunt realist... Poate chiar un pesimist realist...
Altcin: Văd că eşti tentat şi de optimism şi de pesimism!
Cinev: Da... Cum ţi-am spus: sunt realist...
Altcin: Deci nu ai aşteptări prea mari de la viitor?
Cinev: Ba am: de la viitorul meu aştept două lucruri în continuă dezvoltare: Adevăr şi Schimbare!
În schimb, de la viitorul lumii nu aştept mai nimic: ea se va mişca extrem de greu, fiindcă trăieşte, destul de mult, în minciună şi în repetare vicioasă...
Adevărul din mine se loveşte de minciuna din ei... Schimbarea din mine se luptă cu repetarea din ei...
Eu sunt o lume, dar nu sunt lumea... Şi se pare că lumea mea e, adeseori, destul de diferită de a lor...
Altcin: În ce sens?
Cinev: Mie nu-mi este frică nici de adevăr şi nici de schimbare... Majoritatea celorlalţi trăiesc însă, mai mereu, într-o fantezie inertă, crispată, temătoare...



Riscul

Altcin: E bine că eşti curajos, dar oare prin acest curaj al tău nu îţi asumi nişte riscuri?
Cinev: Ce riscuri? Riscul de a cunoaşte adevărul?... De a înţelege cât mai bine pe ce lume trăiesc? De a cunoaşte mecanismele reale ce pun viaţa în mişcare?...
Ce risc?... Riscul de a mă schimba pornind de la cunoaşterea unui adevăr sau a altuia? Riscul de a nu trăi în minciună, în teamă şi în repetare vicioasă?
Cel care cunoaşte cât mai bine cât mai multe adevăruri îşi asumă foarte puţine riscuri – faptele lui se bazează pe evidenţe, pe studii întemeiate, pe observaţii directe, pe experimente verificate, pe raţionamente corecte şi pe mecanisme psihice, sociale şi fizice ce generează acţiuni ale căror rezultate sunt, dacă nu total previzibile, atunci cel puţin destul de previzibile...
Rişti să fii luat prin surprindere, în circumstanţe specifice, doar în măsura în care nu cunoşti (prea bine) adevărul ce guvernează acele circumstanţe...
Dar, în principiu, dacă nu te aştepţi la minuni, nu rişti mai nimic... De obicei, cei care riscă prea mult sunt cei care se lasă păcăliţi de minciună... Ei se lasă motivaţi de fantezie...
Altcin: Cred în poveşti?
Cinev: De foarte multe ori, da...
Altcin: Şi e ceva rău în această credinţă?
Cinev: Doar răul care vine din minciună, înşelăciune şi iluzionare...
Altcin: E greu să fii motivat de bine într-o lume tacit rea...
Cinev: Mda... Într-adevăr: de multe ori, binele aparent nu e decât o altă unealtă de a face rău...
Altcin: Vorbeşti de ipocrizie aici?
Cinev: Da... Vorbesc de viclenie, de inducere în eroare, de păcălire, de înşelare...
Dacă eşti motivat de minciună, nu eşti decât un mincinos – de obicei, pentru a putea minţi convingător pe un altul trebuie mai întâi să te minţi pe tine...
Altcin: Dar de ce ar dori cineva să se mintă pe el?
Cinev: De exemplu, printre altele, fiindcă o astfel de dorinţă ar fi la modă în societate, ca un pas necesar spre a intra şi a înainta ierarhic în diferite sisteme sociale extrem de viciate în funcţionare... Minciuna de sine e un pas obligatoriu spre a face compromisuri cu minciuna socială...
Altcin: Dar oare de ce ajunge, mai mereu, minciuna la modă în societate?
Cinev: Din cauza lejerităţii... E relativ uşor să te minţi (mai ales când mai toţi ceilalţi procedează la fel) şi e destul de greu (uneori chiar foarte greu), mai întâi, să afli adevărul (prin cercetare extinsă şi aprofundată, prin observaţie directă atent efectuată, prin experiment bine verificat) şi, mai apoi, să-ţi spui adevărul şi să ţi-l asumi...
Altcin: De ce?
Cinev: Informarea, cercetarea, observarea, experimentarea, verificarea presupun efort susţinut, muncă obositoare, cuprindere extinsă, apropiere aprofundată, curiozitate insistentă...
În schimb, delirul fantasmatic legat de supranatural sau de alte bazaconii bazat pe frică, pe ignoranţă şi prostie, precum şi discursul jargonic sectar ce maschează platitudini, erori şi absurdităţi nu presupun decât ceva incoerenţă, puţin tupeu delirant şi multă vorbărie pe lângă sens...
Altcin: Totuşi mi se pare că motivaţia minciunii e, adeseori, mult mai profundă...
Cinev: Da... Chiar şi minciuna vădită ca atare, de cele mai multe ori, continuă să persiste, foarte puţin tulburată, în capul mincinosului sau a celui minţit, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat...
Altcin: Şi atunci care-i motivaţia? Minciuna sau Adevărul?
Cinev: Pentru majoritatea oamenilor, mai mereu, teoretic e adevărul, dar practic e minciuna...
Altcin: Adică?...
Cinev: Adică, în general, oamenii vor să ştie adevărul doar atunci când le convine... Când nu le convine, preferă minciuna...
Altcin: Şi când le convine?
Cinev: Le convine adevărul doar când e foarte facil să tragă vreun folos dubios de pe urma lui, de obicei, în dauna unor adversari... Nu le convine fie când cred că adevărul e folosit împotriva lor, fie când nu le e foarte clar la ce le-ar putea folosi adevărul în demersurile lor, îndeobşte, vicioase...
Cei mai mulţi oameni găsesc, de obicei, utilitate în adevăr doar atunci când pot să ascundă după el un munte de minciună...
Altcin: Adică cum?
Cinev: De exemplu, îl folosesc puţin doar pentru a câştiga încrederea unor naivi şi neatenţi, pentru ca apoi să le poată turna în urechi gogoşi cu carul... Şi acest lucru e posibil, fiindcă cei mai mulţi, mai mereu, pun câştigul facil (oricât de improbabil) înaintea adevărului. Ei sunt tentaţi de minciuna ascunsă după adevăr, deoarece, mai mereu, se lasă cu prea mare uşurinţă convinşi că au ceva de câştigat din minciună.
Altcin: Şi nu au?
Cinev: Ba da... Ei câştigă iluzia adevărului şi josnicia minciunii... În opoziţie însă cu majoritatea, cei puţini pun mai mereu adevărul înaintea câştigului cu orice preţ şi, astfel, ajung, mai întâi, la adevăr şi, apoi, la câştigul care nu are preţ: trăirea în Adevăr!
Altcin: În ce adevăr?
Cinev: Printre altele, în adevărul că mai nimeni nu vrea să ştie adevărul...
Altcin: Dar tu?... Tu vrei să cunoşti adevărul?
Cinev: Uneori am impresia că mai mult decât orice!
Altcin: Şi îl cunoşti?
Cinev: Îl cunosc parţial şi caut să-l cunosc din ce în ce mai bine...
Altcin: Cum?
Cinev: Simplu: îmi fac timp să cercetez lumea pe îndelete şi cu atenţie, căutând înţelegerea aprofundată a cât mai multor aspecte esenţiale pentru diferite domenii de cercetare...
Cunoaşterea cât mai multora dintre adevărurile specifice anumitor fenomene are nevoie, în principal, de două lucruri: de timp şi de sinceritate... Lumea, în general, preferă însă minciuna, fiindcă se grăbeşte...
Altcin: Unde se grăbeşte?
Cinev: Lumea se grăbeşte, de obicei, fie spre câştigul facil, fie spre câştigul cu orice preţ – fie spre fantasmă, fie spre răutate...
La adevăr se ajunge cu răbdare şi persistenţă, minciuna te îmbrăţişează în grabă...
Altcin: E într-adevăr o diferenţă între răbdare şi grabă... Aceasta să fie însă diferenţa dintre adevăr şi minciună?
Cinev: Iată o diferenţă adevărată:

Adeseori, lumea nu se mai regăseşte în mine,
fiindcă eu sunt prea diferit de ea...

M-am schimbat prea mult.

Eu am păşit spre Adevăr...

Ea... a rămas pe loc
şi încă ezită...

Altcin: Pentru cât timp?
Cinev: Pentru mai mult timp decât pot eu cuprinde!
Altcin: Nu e uşor!
Cinev: Nu e uşor chiar deloc! În general, pe oameni nu-i interesează mai deloc adevărul – ei se mulţumesc cu minciuna... Şi nu vor să se schimbe câtuşi de puţin – ei vor să rămână la fel...
Altcin: Da... Ai dreptate... De cele mai multe ori, într-o discuţie legată de un adevăr sau altul, unii mereu se grăbesc să te anunţe că ei nu îşi vor schimba opinia indiferent de argumentele sau probele pe care tu le aduci pentru adevărul pe care li-l prezinţi.
Şi se ţin mereu de cuvânt – chiar aşa fac: adeseori, iubesc atât de tare anumite minciuni, încât pentru a trăi în continuare cu ele sunt capabili să nege chiar şi cele mai banale evidenţe... Mie mi se pare că cei mai mulţi oameni sunt îndrăgostiţi de minciună!
Cinev: E uşor să te îndrăgosteşti de fantasme... Adevărul însă te trezeşte la realitate... El e greu de găsit, pentru că presupune efort... Schimbarea e dificil de făcut, fiindcă nu vine de la sine...
Adevărul îi apare, de obicei, doar celui care îl caută, iar schimbarea este, în primul rând, personală...


Semnele
 
Altcin: Uneori am impresia că vorbeşti ca şi cum doar în tine ar trăi motivaţional Adevărul şi Schimbarea – şi în nimeni altcineva...
Cinev (zâmbind): Din păcate, uneori, şi eu am aceeaşi impresie...
Altcin: Tu consideri că ai găsit Adevărul? Crezi că te-ai schimbat suficient?
Cinev: Adevărul şi schimbarea sunt procese aflate în continuă mişcare... Ele într-adevăr mă motivează pe mine şi, prin această motivaţie, mă diferenţiază destul de mult de mai toţi ceilalţi...
Or mai avea şi alţii această motivaţie la fel de puternic dezvoltată în ei ca şi în mine?... Posibil!... Dar, adeseori, mi se pare că această motivaţie e destul de rară...
Altcin: Să fie această motivaţie trăită la intensitatea cu care tu o trăieşti chiar atât de rară?
Cinev: Tu ce crezi?
Altcin: Ştiu şi eu?... Aşa pare!... Avem însă oare ceva semne după care putem recunoaşte în cineva prezenţa acestei motivaţii chiar şi cu o intensitate mai scăzută?
Cinev: Desigur!
Altcin: Care?
Cinev: Printre altele: nu se grăbesc, aprofundează, insistă, sunt foarte curioşi, nu sunt ignoranţi, cercetează mereu, experimentează, promovează public adevărurile pe care le descoperă, nu prea fac compromisuri, pot fi convinşi cu argumente şi dovezi, se schimbă mereu întru Idealuri, iubesc cunoaşterea, sunt sinceri, nu sunt prefăcuţi, trăiesc cu patimă adevărurile pe care le exprimă, nu cruţă minciuna, nu suportă ipocrizia, îi irită şarlatania ş.a.m.d.
Altcin: Deci sunt semne?
Cinev: Chiar foarte multe!
Altcin: Dar care e semnul cel mai mare pentru Adevăr?
Cinev: Că face praf minciuna!
Altcin: Adevărul irită?
Cinev: Cu siguranţă!... Adevărul îi irită în special pe mincinoşi!
Altcin: Dar semnul cel mai mare pentru Schimbare care e?
Cinev: Că pare incredibilă!
Altcin: Cum aşa?
Cinev: Când, pe un anumit domeniu, în tine se petrece o schimbare majoră care te diferenţiază clar de mulţimea în care trăieşti... când află de această schimbare, celorlalţi nu le vine să creadă ce le aud urechile...
Altcin: Înţeleg... Ce Schimbare ar mai fi şi schimbarea, dacă nu ar fi cu adevărat o schimbare?... Şi într-adevăr, din câte cunosc eu despre tine, mi se pare că tu ai trecut prin multe Schimbări şi cunoşti multe Adevăruri... Ba mai mult: nu te opreşti aici, ci cauţi mereu Schimbarea întru noi Adevăruri...
Cinev: Indiferent câte adevăruri am cunoaşte mai sunt încă foarte multe adevăruri pe care le putem afla şi indiferent de cât de mult ne-am schimbat înspre Idealuri, tot mai este încă mult loc de schimbare...
Tocmai din acest motiv Adevărul şi Schimbarea pot fi motivaţii continue ale vieţii umane – pentru că ele te pot pune oricând în mişcare, odată ce ţi le asumi...
Altcin: Oare e chiar aşa de greu să-ţi asumi Adevărul ca motivaţie esenţială pentru acţiune?...
Uneori, mi se pare, că vorbeşti de parcă doar tu ţi-ai asumat în prezentul întins peste imediatul cotidian o astfel de motivaţie cu maximă seriozitate.... Oare pe tine nu te atinge minciuna? Structura ta existenţială este purificată total de minciună? Eşti tu oare imun la minciună?
Cinev: Trăiesc într-o societate bazată pe minciună, deci evident că sunt afectat de ea... Şi astfel e clar că nu am şi nu voi avea vreodată imunitate completă şi definitivă la minciună, dar imunitatea mea cred că e cu mult mai dezvoltată ca la alţii, tocmai pentru că mă lupt, mai mereu, cu minciuna din mine şi din lume: o atac mereu fără ezitare şi încerc să o dau pe faţă pe cât îmi stă în putere...
Încerc să-mi construiesc viaţa pe o bază de Adevăr – mai ales în raport cu propria mea conştiinţă... Încerc, pe cât posibil, înainte de toate, să nu mă mint pe mine însumi...
Cu siguranţă însă că, din greşeală, din ignoranţă şi din neatenţie mai port în mine încă multe minciuni pe care nu le conştientizez ca atare... Dar odată ce observ şi cele mai mici semne de întrebare legate de posibilitatea de a mă fi lăsat să fiu înşelat de o minciună iau măsuri: mă informez cât mai mult asupra aspectului posibil afectat de minciună şi îl analizez cu maximă atenţie pentru a alunga minciuna din el...
Sunt deci, ca toţi ceilalţi, afectat de minciună, dar spre deosebire de majoritatea celorlalţi eu lupt activ mult mai mult împotriva ei cu mijloacele care îmi stau la îndemână...
De ce? Fiindcă, din diferite motive, mi-e foarte clar că ceea ce mă motivează cel mai mult pe mine în viaţă este Adevărul orientat spre Schimbare întru Idealuri şi Schimbarea bazată pe Adevăr...
Altfel, de ce aş lupta atâta pentru Adevăr şi pentru alte Idealuri din moment ce mi-e limpede că lupta mea nu mi-a adus şi nu-mi aduce mai nici un câştig social?... Ba dimpotrivă: structura mea motivaţională a fost şi este descurajată constant de societate – fiindcă societatea actuală se opune, direct sau indirect, cam oricărei munci ghidate, în mod serios, de Adevăr şi Schimbare...
E clar că resortul motivaţional al Adevărului se află puternic înrădăcinat în interiorul meu şi îmi dă putere să continui pe acest drum, chiar şi fără mai nici o încurajare şi mai nici un sprijin din partea exteriorului...


Conştiinţa

Altcin: După cum îmi prezinţi lucrurile, uneori, îmi creezi impresia că tu te percepi pe tine ca fiind o insulă de adevăr poziţionată într-un ocean de minciună... Oare nu exagerezi?
Cinev: Ba exagerez!... Foarte mulţi îmi atrag mai mereu atenţia că exagerez spunând fără menajamente adevărul şi că ar trebui să o las mai moale – că ar fi bine să accept minciuna religioasă, filosofică, politică, economică ş.a.m.d. specifică societăţii în care trăiesc... că ar fi bine să accept ipocrizia generalizată, înşelăciunea instituţionalizată, prefăcătoria tradiţională, indolenţa comodă, incompetenţa ajunsă la putere, prostia aberantă, jargonul delirant, corupţia tupeistă, hoţia în haită ş.a.m.d., pentru că acestea sunt cele ce conduc lumea... Cică ar trebui să mă prefac că nu le văd... Să fac compromis cu impostura...
Mi se spune: tu ai dreptate, dar...
Dar ce?... La ce ne foloseşte să ne ascundem după deget ezitând să spunem lucrurilor pe nume?... La ce ne foloseşte să trăim într-o minciună tradiţională sau în alta, doar fiindcă aşa e prostul obicei – care se pretinde cu nesimţire a fi respectat în ciuda nenumăratelor consecinţe negative pe care le produce respectarea lui oarbă şi în ciuda argumentelor raţiunii şi a dovezilor aduse de simţuri împotriva lui?
Foarte mulţi vor să mă convingă să trăiesc alături de ei în minciună!... Dar uite că eu nu vreau! Şi nici nu pot: există o forţă puternică în mine care se agită foarte tare chiar şi atunci când aş încerca să fac compromis chiar şi cu o minciună mică şi aparent nevinovată... Această forţă se numeşte Conştiinţă!
Se pare că în mine, spre deosebire de cei mai mulţi, s-a dezvoltat puternic Conştiinţa Adevărului...
Şi fiindcă văd mult mai bine minciuna decât cei mai mulţi dintre noi, nu o mai pot tolera mai deloc...
E rău acest lucru? Nu cred!
Prin urmare, poate că eu nu sunt o insulă de adevăr într-un ocean de minciună, dar cu siguranţă sunt un luptător pentru adevăr înconjurat de o mulţime de mincinoşi...
Altcin: Te întreb din nou: nu exagerezi? Chiar atât de multă minciună să fie acum în lume?
Cinev: Nu exagerez deloc... În lume, la ora actuală, e infinit mai multă minciună decât îţi poţi tu imagina!
Vrei dovada? Priveşte atunci spre sărăcie, spre exploatare, spre violenţă, spre război, spre religiile dogmatice, spre capitalismul sălbatic, spre tiraniile din lume, spre cenzura şi manipularea mediatică, spre ipocrizia şi superficialitatea din educaţie, spre carnivorism, spre industria tutunului, spre traficul de droguri puternice, spre corupţia din administraţie, spre evaziunea fiscală, spre furturile din bugetele publice, spre abuzurile din sistemul bancar, spre risipa enormă de resurse etc. etc.
Şi cred că aş putea continua până mâine – şi nu m-ai putea contrazice...
E atât de multă minciună, ipocrizie şi înşelăciune în această lume, încât putem spune cu maximă claritate că lumea aceasta e bazată şi construită pe minciună!
Şi ce e mai grav de atât e că, de cele mai multe ori, singura soluţie pe care o găsesc oamenii pentru a lupta câte un pic împotriva minciunii este doar o altă minciună...
Dacă lumea aceasta coruptă are o întrebare care o ghidează mai mereu în acţiune, aceasta pare să fie următoarea: „Cum să-i înşel mai bine pe alţii şi cum să mă păcălesc mai bine pe mine însumi?”
Altcin: E chiar atât de grav?
Cinev: E mult mai grav decât îţi poţi tu închipui!
Altcin: Mda... Până la urmă, omul nu e decât un animal...
Cinev: Exact!
Altcin: Păi atunci nu există decât o soluţie de a ieşi cât de puţin din minciună!
Cinev: Care?
Altcin: Adevărul!
Cinev: Şi?
Altcin: Şi Schimbarea!
Cinev: Întru...
Altcin: Întru Idealuri!
Cinev: Exact! Câte un pic de Adevăr şi un pic de Schimbare înspre Ideal în fiecare zi!
Altcin: Mai precis, cât?
Cinev: Cât de puţin, dar să fie ceva... Şi astfel, puţin câte puţin, putem să înaintăm zilnic spre ideal de Adevăr şi Schimbare!
Altcin: Cât de puţin?
Cinev: Cel mai adesea, destul de puţin, dar să ştii că „puţin” cu „puţin” se adună şi de la o vreme se adună „ceva”...
Altcin (zâmbind): Cât se adună? Puţin?... Cât mai puţin?
Cinev (zâmbind): Nu „cât mai puţin”... ci cât mai mult... din puţinul posibil a fi realizat!...
Altcin: Cât de mult posibil?
Cinev: Uneori, da, cel mai adesea, nu... Nu e cazul să ne stresăm degeaba şi să ne obosim fără rost... Şi apoi unde şi de ce să ne grăbim?... Aici nu de grabă e nevoie, ci de perseverenţă... Aici nu se cere superficialitate, ci profunzime...
Nu e nici o grabă... Adevărul existent e relativ infinit... Oricât ne-am grăbi tot nu-l vom cuprinde vreodată în întregime... Tot ce putem face e să ne mărim, puţin câte puţin, cât mai mult, cunoaşterea veridică pe care o avem...
Şi cu Schimbarea întru Idealuri e la fel... Se pot face Schimbări, mai mici sau mai mari, fără număr, fără ca noi să putem epuiza vreodată potenţialul de Schimbare care există în noi şi în afara noastră... Putem să realizăm extrem de multe schimbări... dar nu le putem face pe toate deodată... Trebuie să le luăm pe rând, cu răbdare, cu tenacitate, metodic...
Altcin: Ar trebui să urmărim a obţine maxim de profit cu minim de efort?
Cinev: E bine să urmărim eficienţa... E nevoie să ne gândim bine activitatea pe care o desfăşurăm zilnic, spre a o face cât mai eficientă...
Altcin: Asta ar fi ideal, dar realist vorbind...
Cinev: Realist vorbind, nu e cazul să ne stresăm prea tare... Dar, adeseori, e bine să ne stabilim, încă de când ne trezim, măcar o activitate specifică prin care putem păşi, puţin, în acea zi, spre lărgirea cunoaşterii întru Adevăr şi spre mai buna înţelegere a mecanismelor prin care se produce Schimbarea...
Altcin: E nevoie deci de puţin Adevăr şi de puţină Schimbare în fiecare zi?
Cinev: Desigur... Şi, din când în când, putem astfel ajunge la câte un Adevăr Esenţial şi la câte o Schimbare Substanţială!
Altcin: Progresăm puţin câte puţin?
Cinev: Nici nu se poate altfel... Spre Adevăr înaintăm doar cu răbdare şi insistenţă, alungând din noi şi din jurul nostru câte un pic de minciună şi de ipocrizie în fiecare zi!... Iar către Schimbare spre mai bine se înaintează mereu, mai ales, prin fapte mărunte, dar constante; mici, dar multe; firave, dar insistente...
Aici e secretul: să faci ceva în fiecare zi: măcar un pas mărunt spre Adevăr şi cel puţin o mică faptă spre Schimbare întru Ideal...
Şi astfel, acţiunile noastre aduc spre noi lucruri bune din ce în ce mai multe, zi după zi, pas după pas şi faptă după faptă... Iar fiinţa noastră e astfel mulţumită, fiindcă încearcă să trăiască zilnic în ideal de Adevăr şi de Schimbare: în Adevărul de fiecare zi şi în Schimbarea fiecărei zile...
Altcin: Un mic adevăr şi o mică schimbare în fiecare zi?
Cinev: Eu asta recomand... Puţin câte puţin, cu perseverenţă, faptele cele bune se adună spre crearea, mai întâi, a unei Cărări, apoi, a unui Drum şi, în cele din urmă, a unui Destin!
Altcin: Ce destin?
Cinev: Destinul care trăieşte în Adevăr spre Schimbare întru Idealuri!
Altcin: Cum?
Cinev: Puţin câte puţin, cu răbdare şi perseverenţă!
Altcin: Chiar dacă mai nimic nu se schimbă şi foarte puţin poate fi schimbat?
Cinev: La acel „puţin” care poate fi schimbat se ajunge puţin câte puţin prin munca insistentă a fiecărei zile, lună după lună şi an după an...
Altcin: Asta e legea?
Cinev: Aşa se produce Schimbarea: puţin câte puţin, cu perseverenţă, până se ajunge, din când în când, la câte ceva care chiar contează, la câte ceva esenţial care ne marchează puternic existenţa din momentul realizării sale...
Altcin: Adevărul ne Transformă?
Cinev: Puţin câte puţin, în fiecare zi trăită în Adevăr şi chiar esenţial, din când în când, în momentele în care statornicia şi stăruinţa noastră pe Calea Adevărului duc la Revelarea câte unui Adevăr Esenţial ce produce în noi câte o Schimbare Substanţială extrem de importantă pentru conturarea Destinului nostru...
Altcin: Puţin câte puţin, destinul ne este destăinuit...
Cinev: Puţin câte puţin, niciodată pe deplin, dar din ce în ce mai mult, mai clar şi mai cuprinzător...
Altcin: Şi atunci care-i motivaţia?
Cinev: Un pic de Adevăr şi un pic de Schimbare înspre mai bine în fiecare zi... Din când în când, câte un mare Adevăr şi câte o Schimbare majoră spre Armonizare... Şi, aflat mereu ca ţintă în mintea mea spre manifestare, un Destin marcat în mod esenţial de Adevăr şi de Schimbare întru Idealuri...
Iată care este motivaţia mea!
Altcin: Aceasta este?
Cinev: Da... Dintre multele motivaţii care mă pun pe mine în mişcare, aceasta este forma motivaţională conştientizată mai bine de mine în ultima vreme... Adevărul şi Schimbarea întru Idealuri... Dar a ta care este?
Altcin: Care-i motivaţia?
Cinev: Da...
Altcin: Mă voi gândi o vreme şi pe urmă îţi voi spune..."


- Extras din cartea “Limite esenţiale ale culturii- autor Radu Lucian Alexandru:
 

0 comentarii:

Radu Lucian Alexandru