Care-i motivaţia?
sâmbătă, 31 decembrie 2016 by Radu Lucian Alexandru
Vremea trece...
(Undeva,
cândva... Cineva vorbeşte cu altcineva despre ceva...)
Cinev:
Mai nimeni nu vrea să ştie adevărul...
Altcin:
Care adevăr?
Cinev:
Adevărul că Moş Crăciun nu există, că universul nu este
magic şi că nu este nici o urmă de supranatural în el... Moş
Crăciun nu a existat niciodată, iar universul a fost mereu normal
şi natural. Adevărul că universul nu este minunat, ci plictisitor,
nu e surprinzător, ci repetitiv, nu e fantastic, ci e tehnic...
Adevărul
că viaţa e repetitivă şi întâmplătoare, iar omul nu gândeşte
(dacă gândirea este altceva decât repetare şi întâmplare)...
Adevărul
că mai nimic nu se schimbă şi că foarte puţin poate fi
schimbat...
Altcin:
Tu vrei să cunoşti acest adevăr?
Cinev:
Eu am vrut să-l cunosc şi chiar l-am aflat... Ba mai mult: ceea
ce am aflat vreau să transmit şi altora... Dar...
Altcin:
Dar?
Cinev:
Dar adevărul este că mai nimeni nu vrea să ştie adevărul...
Oamenii
vor să cunoască doar minciuna şi să trăiască în iluzie... Ei
fug de adevăr şi nu vor să ştie mai nimic despre el...
Ei
îşi imaginează un univers ireal şi vor să trăiască într-o
fantezie... Realitatea li se pare prea dură... Şi chiar este dură,
mai ales, dacă aleg să o ignore...
Ei
caută, mai mereu, doar soluţii imaginare la probleme imaginare, în
loc să caute soluţii reale la probleme reale...
Se
ceartă şi dialoghează prin rugăciune, confesiune, meditaţie,
filosofie, literatură, poezie cu personaje fantastice, în loc să
intre în dialog cu fiinţe reale...
Se
ascund de probleme în supranatural (în teisme, esoterisme,
literatură fantastică) în loc să le privească faţa lor cât se
poate de naturală...
Omul
rezolvă foarte puţine din problemele reale ale umanităţii, pentru
că mintea lui e prea prinsă cu jocul fantasmatic, e prea prinsă în
a rezolva problemele imaginare ale unui univers supranatural...
Câtă
risipă de resurse se face pentru a cultiva miturile, legendele şi
poveştile de adormit copii credincioşi şi cât de puţine eforturi
sunt îndreptate spre ştiinţă şi tehnologie!
Adevărul
este deci că cele mai multe din problemele reale ale umanităţii
(bolile, războaiele, sărăcia, hoţia, viciul, violenţa, dieta
carnivoră, ipocrizia, ignoranţa etc.) nu vor fi rezolvate, cum se
cuvine, prea curând, deoarece, de cele mai multe ori, rezolvarea
acestor probleme e lăsată pe seama unor fiinţe imaginare...
Adevărul
este că universul nu este plin de iubire faţă de oameni, că
oamenii nu se iubesc mai deloc unii pe alţii şi că ei nu iubesc
nici măcar un pic animalele pe care le ucid ca să le mănânce
carnea şi suflarea de viaţă... Iubirea pe care cei mai mulţi
naivi şi deliranţi o găsesc în universurile lor imaginare e doar
o iubire fictivă...
Adevărul
este că iubirea nu este un lucru uşor de obţinut sau de
manifestat...
Adevărul
este că e foarte greu să iubeşti, mai ales, dacă crezi că este
uşor...
A
zâmbi fals către cineva sau a-i da în trecere o îmbrăţişare de
suprafaţă nu este a iubi – e doar a falsifica iubirea... Şi câte
grupuri de oameni nu se înşeală pe ei cu această iubire falsă!...
Când ai mentalitatea animalului ce face parte dintr-o haită de
pradă, zâmbetul tău fals e doar rânjet de tâlhar prădător...
Când
iubirea ta se naşte din minciuni colorate supranatural, nu e iubire,
e doar delir de imaginaţie...
Adevărul
este că adevărul nu este absolut: nu e dogmatic şi nu trebuie
crezut orbeşte fără a-l cerceta cu maximă atenţie...
Adevărul
adevărat se verifică şi se cercetează mereu...
Orice
pretenţie de adevăr se critică prin gândire critică spre a
scoate din ea minciunile şi erorile care adeseori se ascund sub
sferturi de adevăr...
Adevărul
este că trecerea spre adevăr e o trecere lentă care cere multă
muncă, chiar dacă conştientizarea lui mai profundă poate fi
realizată într-o clipă de sinteză cât se poate de naturală...
Dar
cine vrea să cunoască adevărul?... Mai nimeni!
La
adevăr nu se ajunge cu uşurinţă... şi nici nu e mereu dulce spre
a fi plăcut de acceptat... Adevărul, de foarte multe ori, are un
gust amar...
Altcin:
Ai noroc că şi eu cunosc adevărul de care tu vorbeşti,
fiindcă altfel te-aş contrazice...
Cinev:
Ai putea?
Altcin:
Cred că da!
Cinev:
Moş Crăciun există?
Altcin:
Cât de profundă este această întrebare!
Cinev:
Vezi?! Moş Crăciun nu există!
Altcin:
Aşa e, nu te pot contrazice... Dar ce treabă ai tu cu Moş
Crăciun?
Cinev:
Moş Crăciun este emblematic pentru fantezia în care cei mai
mulţi oameni continuă să trăiască... Povestea lui e
reprezentativă pentru modul cum oamenii gândesc adesea că
funcţionează universul lor fantasmatic...
Altcin:
Cum gândesc ei că funcţionează?
Cinev:
Magic!
Altcin:
Şi nu funcţionează magic?
Cinev:
Da şi nu... Dacă prin magie înţelegem iluzie, şmecherie,
păcălire, atunci da – mintea umană e relativ uşor de păcălit,
dar numai fiindcă crede în sensul al doilea al termenului de magie
– anume, acela de manifestare supranaturală, de minune, de
vrăjitorie...
În
acest al doilea sens, în univers nu există nici măcar un strop de
magie – totul este banal de normal...
Altcin:
Şi atunci de ce nu văd, cei mai mulţi dintre oameni, această
înşelătorie a supranaturalului închipuit?
Cinev:
Datorită unui adevăr foarte banal...
Altcin:
Care?
Cinev:
Omul, în general, e mult mai prost decât îţi poţi tu
imagina!... Aproape că putem spune că prostia lui nu are limite...
Altcin:
Chiar aşa de prost să fie?
Cinev:
Acesta este adevărul!
Altcin:
Şi nu se poate face nimic pentru a schimba situaţia?
Cinev:
Ai încercat vreodată să vezi cum gândeşte un prost?
Altcin:
Adică omul?
Cinev:
Da...
Altcin:
Am încercat... Dar nu am înţeles mai nimic... E prea multă
incoerenţă, contradicţie, ignoranţă, frică, prefăcătorie şi
indolenţă în gândirea lui!
Cinev:
Ştii de ce?
Altcin:
Fiindcă gândeşte prost?... Dar de ce gândeşte aşa?
Cinev:
Fiindcă e prost – e chiar mai prost decât îţi poţi tu
imagina, iar acest lucru nu se poate schimba...
Altcin:
Totuşi...
Cinev:
Aşa e: prostia nu piere – ea dăinuie! Iar când, foarte,
foarte rar, suferă foarte încet o uşoară schimbare, de obicei,
tot prostie rămâne: o prostie e înlocuită cu o altă prostie!
Altcin:
Nimic nu se schimbă?
Cinev:
Mai nimic nu se schimbă, foarte puţine se pot schimba...
Altcin:
Ce?... Ce se poate schimba?
Cinev:
Mai nimic... Doar proştii încearcă să schimbe ceva...
Altcin:
De ce încearcă?
Cinev:
Fiindcă, chiar dacă mai nimic nu se poate schimba, totuşi ceva
se schimbă, ceva... se poate schimba...
Altcin:
Ce?
Cinev:
Prostia!
Altcin:
Cu ce?
Cinev:
Cu o altă prostie!
Altcin:
Nu mai e nimic de făcut?
Cinev:
Adevărul e că, chiar dacă teoretic sunt extrem de multe de
făcut, practic, foarte puţine sunt de făcut, fiindcă foarte
puţine se pot face: viitorul umanităţii este întunecat şi doar
proştii văd lumina de la capătul tunelului...
Altcin:
De ce doar ei?
Cinev:
Fiindcă ei nu înţeleg cât de profundă este prostia!
Altcin:
O poţi descrie puţin?
Cinev:
Da – e simplu: prostie înseamnă, în primul rând, minciună,
ipocrizie, lipsă de sinceritate, prefăcătorie, înşelăciune,
viclenie... În al doilea rând, prostie înseamnă furt, şmanglire,
corupţie, mită, abuz de putere... În al treilea rând, prostie
înseamnă violenţă, tâlhărie, viol, crimă, sinucidere,
carnivorism, război, terorism...
Altcin:
Şi ce mai înseamnă prostia?
Cinev:
Prostia mai înseamnă şi naivitate, credulitate, ignoranţă... Ea
mai înseamnă şi frică, teamă, fobie... precum şi orgoliu,
mândrie, vanitate, umflare în pene, dar şi mânie, furie şi
agitaţie inutilă...
Altcin:
Şi ce mai este prostia?
Cinev:
Prostia este şi tristeţe, depresie, plângere de milă... Ea mai e
şi invidie, gelozie şi obsesie... Şi mai e şi lene, delăsare,
amânare... Când vrei să faci ceva, primul lucru pe care trebuie
să-l ştii e că, de obicei, lucrurile pe care tu le doreşti nu se
fac de la sine... Iar dacă vrei să schimbi în mai bine ceva de o
oarecare importanţă, trebuie să înţelegi că, cel mai adesea,
schimbarea e foarte greu de făcut – de aceea, mai mereu, ea
implică eforturi foarte mari pe o perioadă foarte lungă de timp...
Altcin:
Dar e realizabilă?
Cinev:
Cu toate aceste eforturi şi supra-eforturi nu trebuie să uiţi
niciodată că ea este doar foarte puţin realizabilă... Mai nimic
esenţial nu se schimbă... iar ce se schimbă ţine foarte puţin
doar de tine... Extrem de puţin... De aceea, când ceva mic se
schimbă, din cele ce le doreşti schimbate, e bine să nu uiţi că,
cel mai adesea, tu ai contribuit cu foarte puţin la acea
schimbare... Lucrurile se schimbă, destul de puţin, doar când vine
vremea unei schimbări minore...
Nici
o schimbare nu este magică – ea se produce încet, cu multă
muncă, chiar dacă, uneori, conştientizarea schimbării, de obicei,
deja realizate se poate face într-o perioadă foarte scurtă...
Cel
mai adesea, schimbarea se face încet – conştientizarea schimbării
poate fi însă, uneori, mai rapidă...
Altcin:
Hai să te întreb ceva: dacă adevărul e atât de greu de înţeles,
dacă prostia este atât de profundă şi dacă schimbarea e atât de
greu de realizat precum zici, oare nu ar fi mai bine dacă, pur şi
simplu, am sta şi am aştepta... să treacă vremea?
Cinev:
... Ba da... E una din ideile cele mai bune pe care le-ai avut până
acum!... Stăm aici?
Altcin:
E bine şi aici!
Cinev:
Stăm jos sau în picioare?
Altcin:
Oricum... Nu are importanţă...
Cinev:
Şi aşteptăm?
Altcin:
Da... Aşteptăm să treacă vremea... Nu vorbim, nu ne agităm, nu
medităm... Doar stăm şi aşteptăm să treacă vremea...
Cinev:
Cât timp?
Altcin:
10 minute...
Cinev:
Foarte bine! Atunci hai să stăm aici timp de 10 minute şi să
aşteptăm... să treacă vremea...
(Cinev
şi Altcin stau 10 minute în tăcere fără să se mişte prea
mult... şi aşteapă... să treacă vremea...)
Altcin
(după 10 minute): Ei, cum e? A trecut vremea?
Cinev:
A trecut!
Altcin:
Păi atunci înseamnă că vremea trece...
Cinev:
Trece!... Cum să nu treacă?... Trece, dar nu se schimbă mai
deloc...
Altcin:
Mie îmi place acest exerciţiu, fiindcă mă ajută să mă opresc
puţin din grabă şi să stau... şi să aştept... să treacă
vremea...
Cinev:
E un exerciţiu care ne învaţă să avem mai multă răbdare,
deoarece, după cum se vede, vremea trece, dar nu se schimbă...
Iluzia magiei rămâne, prostia la fel, iar utopia continuă să ne
ademenească din depărtare...
Altcin:
Acesta este adevărul?
Cinev:
E şi acesta un adevăr... Dar Adevărul este că mai nimeni nu vrea
să ştie Adevărul...
Altcin:
Ce adevăr?
Cinev:
Adevărul că lumea a fost judecată, a fost găsită vinovată şi a
fost condamnată...
Altcin:
Cine a judecat-o?
Cinev:
Omul!
Altcin:
De ce a fost găsită vinovată?
Cinev:
Fiindcă e lipsită de magie...
Altcin:
Şi la ce a fost condamnată?
Cinev:
La fantasmare, delir şi fantezie!
Altcin:
Să stăm atunci şi să mai aşteptăm puţin?
Cinev:
Ce să aşteptăm?
Altcin:
Să treacă prostia!
Cinev:
Prostia nu trece...
Altcin:
Dar vremea... Vremea trece?
Cinev:
Vremea trece... dar nu se schimbă...
Motivaţiile...
Altcin:
Te-ai gândit vreodată care-i motivaţia ce pune omul în mişcare?
Cinev:
Sunt multe motive ce pun omul în mişcare... De exemplu,
recunoaşterea, stima, aprecierea, precum şi răsplata materială
sau financiară...
Pe
om îl mai pun în mişcare instinctele, plăcerile, poftele,
intuiţia, raţiunea, voinţa şi dorinţele...
Altcin:
Ce dorinţe?
Cinev:
Dorinţa de cunoaştere, de putere, de iubire...
Dorinţa
de a dăinui în memoria colectivă a generaţiilor următoare prin
realizări economice, politice, culturale ş.a.m.d.
Dorinţa
de a se integra în societate, de a participa la menţinerea şi
dezvoltarea societăţii, de a fi un „model” pentru ceilalţi...
Dorinţa
ca alţii să-şi dorească să fie ca el, mai ales, când alţii
şi-au dorit ca el să fie ca ei şi când el însuşi şi-a dorit să
fie precum alte modele ce i-au fost prezentate ca atare, explicit sau
implicit, de anumite comunităţi ideatice cu care a intrat în fapt
de comunicare, la un moment dat, pentru o anumită perioadă de
timp...
Altcin:
E aici o dorinţă de continuare, de repetare?
Cinev:
Cu siguranţă...
Altcin:
Se pare că ai reflectat un pic asupra motivaţiei!
Cinev:
Da... Odată chiar am meditat vreo câteva zile intensiv asupra
acestui subiect...
Altcin:
Ce subiect?
Cinev:
Care-i motivaţia?
Altcin:
Şi la ce concluzie ai ajuns?
Cinev:
Încă din primele ore de meditaţie, pe lângă motivaţiile pe care
ţi le-am precizat mai înainte am mai găsit încă două care
ulterior s-au dovedit a fi esenţiale pentru demersul meu...
Altcin:
Care anume?
Cinev:
Le-am numit atunci: adevărul obiectiv şi, respectiv, schimbarea
(sau chiar repetarea schimbării)...
Altcin:
Adevărul şi schimbarea?
Cinev:
Da...
Altcin:
Interesant... Când ţi-ai pus întrebarea „Care-i motivaţia?”,
te-ai întrebat aşa, fără motiv... sau căutai un răspuns anume?
Cinev:
E clar că nu căutam orice fel de răspuns, ci urmăream să
ajung la un răspuns fundamental, adevărat, poate puţin comic şi
extrem de motivator...
Altcin:
Pot înţelege că atunci când cauţi răspuns la întrebarea
„Care-i motivaţia?”, cauţi un răspuns care să te motiveze,
unul care să fie esenţial şi adevărat... dar... de ce să fie
comic?
Cinev:
Ca să-l înţeleg mai bine!
Altcin:
Cum aşa?
Cinev:
Un răspuns la o întrebare este bine înţeles, mai ales atunci când
te face să râzi sau măcar să zâmbeşti... Râsul urmează mai
mereu unui moment de revelaţie profundă...
Altcin:
Te bucuri că ai înţeles?
Cinev:
Exact... Jubilezi, fiindcă ai mai înţeles ceva...
Altcin:
Şi tu ce ai înţeles?
Cinev:
Mai nimic...
Altcin:
Glumeşti?
Cinev:
S-ar putea... De fapt, am înţeles destul de multe despre motivaţie
– la fel de multe ca aproape oricine care se gândeşte puţin la
motivele care-l pun în mişcare...
Altcin:
Care sunt acestea?
Cinev:
Mai mereu, sunt mai multe, dar, cred eu, unul anume e, adeseori,
definitoriu pentru fiecare dintre noi...
Altcin:
Crezi că fiecare om în parte, pe lângă motivaţiile obişnuite
care pun lumea în mişcare, are o motivaţie specifică, intimă,
profundă, care îi defineşte cel mai bine individualitatea lui
motivaţională?
Cinev:
Da...
Altcin:
Dă-mi nişte exemple...
Cinev:
De exemplu, pe unii îi defineşte empatia – capacitatea de a
empatiza, de a comunica cu uşurinţă, de a simţi foarte uşor ceea
ce simte şi gândeşte altcineva... Ei vor să empatizeze cu alţii,
să gândească şi să simtă cu alţii şi pentru alţii...
Altcin:
Empatia... interesant... Altceva?
Cinev:
De exemplu, mitul, fantasticul, irealul...
Altcin:
Irealul?
Cinev:
Da... Pe ei îi pune în mişcare povestea, legenda, mitul, adică,
ceea ce nu există şi nu poate exista...
Altcin:
Ca de exemplu?...
Cinev:
Ca de exemplu, supranaturalul religios, esoteric, spiritual,
filosofic etc.
Altcin:
Această motivaţie bazată pe supranatural nu e o motivaţie cam
copilăroasă?
Cinev:
O fi, dar e motivaţia lor...
Altcin:
Şi când se maturizează mental, nu doar fizic, ce se întâmplă cu
acest tip de motivaţie?
Cinev:
Dacă se maturizează şi mental, nu doar fizic, lucru care se
întâmplă destul de rar, atunci ei realizează că până în
momentul atingerii maturităţii lor mentale au fost motivaţi de o
dorinţă imposibilă...
Altcin:
De o dorinţă imposibilă?
Cinev:
Da... de o dorinţă iniţial crezută ca fiind posibil de împlinit,
dar descoperită ulterior ca fiind imposibil de realizat – o simplă
fantasmă, o iluzie, o „fata-morgana”... o himeră, o fantomă, o
utopie...
Altcin:
Adică o dorinţă imposibilă...
Cinev:
Exact...
Altcin:
Şi ce altceva îi mai motivează pe unii?
Cinev:
Ştii şi tu: bunăstarea, prosperitatea, bogăţia, banii –
priviţi, pe de o parte, ca mijloc de a-şi satisface anumite dorinţe
şi, pe de altă parte, ca scop în sine...
Altcin:
Pe foarte mulţi îi pune în mişcare, pur şi simplu, nevoia de a
supravieţui şi de a se reproduce...
Cinev:
Acestea sunt motivaţii de bază ale structurii existenţiale umane,
ba chiar ale vieţii în general... Dar, pe lângă ele şi în plus
faţă de ele, apar multe altele, mai mult sau mai puţin, legate de
ele...
Altcin:
Atunci, oare nu e adevărat că aproape orice se poate transforma în
motivaţie?
Cinev:
Ba da: fiecare mişcare cu motivaţiile ei... Ba chiar şi fiecare
repaos e motivat: lipsa de motivaţie, de foarte multe ori, e un
foarte bun motiv pentru odihnă, somn, refacere, recuperare,
relaxare...
Altcin:
Şi atunci care-i motivaţia? – Cea care se nimereşte?
Cinev:
Da... Cea care se nimereşte şi, mai ales, cea care se repetă –
motivaţia care revine periodic pentru a te repune în mişcare după
anumite perioade aparent lipsite de motivaţie, dar în esenţă
marcate de oboseală...
Altcin:
Atunci, poate că, mai mereu, atunci când eşti relativ lipsit de
motivaţie, motivaţia care te poate pune în mişcare este aceea de
a afla care este motivaţia – motivaţia de a cunoaşte, de a
conştientiza, de a-ţi asuma, din nou, ceea ce te pune pe tine, de
obicei, în mişcare...
Cinev:
Întocmai: în astfel de momente marcate de o lipsă de motivaţie,
mai mereu, vorbim de necesitatea de a efectua o meditaţie în
mişcare asupra a ceea ce ne pune în mişcare...
Altcin:
De multe ori, te pun alţii în mişcare... Atunci motivaţia ta e
serios stimulată de motivaţiile altora...
Cinev:
Cu siguranţă... De obicei, când, pe moment, nu mai ai nici o
motivaţie serioasă, în timp ce te opreşti din acţiune sau mai
acţionezi doar din inerţie, aştepţi să fii motivat de alţii...
În
astfel de momente te afli în pană de inspiraţie şi, în timp ce
aştepţi o motivaţie exterioară care întârzie să apară, ai
răgaz suficient să te întrebi „care-i motivaţia?” – şi
să-ţi răspunzi că, uneori, motivaţia e doar aceea de a şti ce
este motivaţia...
A
munci degeaba
Altcin:
Şi de ce te-ai întreba aşa ceva? De unde ar putea să vină o
astfel de pană de motivaţie?
Cinev:
Din multe cauze... De exemplu, din senzaţia, pe care o poţi avea
uneori, că munceşti degeaba – fără să câştigi ceva uşor de
cuantificat social – adică, fără recunoaştere şi fără
răsplată... Din senzaţia, pe care ai putea să o ai uneori, că
faci o muncă relativ inutilă, privită din perspectiva societăţii
din jurul tău...
Când
aceasta se comportă faţă de munca ta ca şi cum ea nu ar exista...
când tu munceşti la fel ca oricine, dar munca ta este invizibilă
social... când ea contează pentru ceilalţi ca şi cum nu ar fi
deloc... – atunci poţi avea o senzaţie foarte puternică că
munceşti degeaba...
Altcin:
Înţeleg... Păi dacă ajungi într-o astfel de lipsă de motivaţie,
dintr-un astfel de motiv, înseamnă că motivaţia care te-a pus
iniţial în mişcare a fost aceea de a munci pentru proiecte care
vor să schimbe lumea din temelii, că tu doreşti să munceşti, în
principal, pentru a realiza schimbări radicale, de bază,
esenţiale... Că motivaţia ta este schimbarea revoluţionară şi
că eşti pregătit să-ţi asumi toate consecinţele (pozitive şi
negative ale) unei astfel de motivaţii...
Cinev:
Sunt...
Altcin:
Da... eşti! Dar societatea, de obicei, e foarte puţin receptivă la
schimbare şi mai deloc dispusă să treacă prin schimbări
revoluţionare...
Cinev:
Eu sunt... dar societatea nu este?
Altcin:
Cam aşa ceva... Partea bună însă, într-o astfel de situaţie,
este aceea că atât timp cât „munceşti degeaba”, aşa cum ai
zis (adică fără recunoaştere şi răsplată socială), eşti pe
drumul cel bun – anume, pe drumul schimbărilor radicale înspre
mai buna realizare în lume a unor idealuri general umane...
Munca
ta este deocamdată invizibilă, pentru că schimbările pe care
le-ai propus sunt prea noi şi au nevoie de timp pentru a deveni
vizibile... Ea este relativ invizibilă şi fiindcă, probabil,
schimbările pe care tu le doreşti sunt prea radicale şi, deşi
bune, societatea nu şi le poate asuma încă, fiindcă ea, de
obicei, nu face salturi, ci se târăşte... – se mişcă extrem de
greoi ca un gigant ce este...
În
plus, societatea actuală, ca orice altă societate de-a lungul
timpului, este coruptă de repetare, de inerţie, de reluare, de
tradiţie, de conformare (ceea ce e relativ normal într-o
societate).
Tu
te mişti mai repede, ba chiar foarte repede, pentru că asculţi de
o singură voinţă: de propria ta voinţă... Ea se mişcă încet,
ba chiar foarte, foarte încet, fiindcă ascultă de foarte multe
voinţe: de sute, mii şi milioane de voinţe – care se armonizează
cu foarte mare greutate pentru a produce o schimbare cât–decât
semnificativă...
Tu
eşti inspirat de schimbarea radicală a societăţii în anumite
aspecte ale ei care, evident, au nevoie de foarte multe
îmbunătăţiri... Însă schimbarea aceasta serioasă şi
fundamentală presupune, din punctul de vedere specific reacţiei
sociale relativ normale, foarte multă „muncă degeaba”, foarte
multă „muncă invizibilă”, extrem de multă muncă care aparent
nu duce la nici un rezultat şi care, pe termen scurt, mediu şi,
adeseori, chiar lung poate fi considerată de majoritatea actorilor
sociali ca fiind „inutilă”...
Cinev:
Ai dreptate... Gigantul social nu e foarte uşor de urnit din somnul
său social-inerţial... El nu e uşor de convins spre a renunţa la
repetările nocive cu care este familiarizat, chiar dacă uneori e
informat de nocivitatea acestora... Ritualurile sale
tradiţional-prosteşti, obişnuinţele sale vicioase şi
raţionamentele sale eronate sunt foarte greu de corectat, fiindcă
gigantul acesta nu prea are conştiinţă sensibilă la argumente şi
dovezi, ci doar o dispoziţie inerţială ghidată instinctiv spre
repetarea, relativ fără discernământ, a ceea ce s-a mai repetat
şi înainte...
El
nu vrea să se schimbe: el vrea doar să se repete... Schimbarea
socială majoră vine, de obicei, doar forţată de împrejurări
relativ catastrofale: când se schimbă, gigantul social se schimbă,
cel mai adesea, doar din frică şi din disperare, nu motivat de
adâncă raţiune şi de îndelungă cugetare...
În
plus, când sistemul social e corupt de greşeală, de ignoranţă,
de răutate şi de incompetenţă pe anumite segmente ale sale (mai
mult sau mai puţin importante), atunci eforturile individuale de
corectare şi de îndreptare a greşelii, ignoranţei, răutăţii şi
incompetenţei nu sunt nici sprijinite şi nici încurajate să
continue în demersul lor – ba dimpotrivă: sunt descurajate sau
poate chiar persecutate...
Motivaţia
care susţine greşeala alungă adevărul şi corectarea greşelii,
motivaţia bazată pe ignoranţă respinge raţiunea şi cunoaşterea,
motivaţia împinsă de răutate nu înţelege bunătatea şi nu
încurajează ceea ce e bine, motivaţia care susţine incompetenţa
nu doreşte schimbare bazată pe calificare şi competenţă...
Motivaţia
care susţine răul se opune motivaţiei care susţine binele... Cea
care susţine Adevărul se opune celei care susţine minciuna... Cea
care susţine Libertatea se opune celei care susţine supunerea,
sclavia, exploatarea...
Buna-motivaţie
şi motivaţia-rea se află în luptă permanentă atât în
interiorul individului, cât şi în societate...
Altcin:
Şi atunci care-i motivaţia?
Cinev:
Fiecare om şi-o alege pe a lui pentru sau în opoziţie cu valorile
general recunoscute teoretic de umanitate: să nu minţi, să nu
furi, să nu fii violent, să nu ucizi...
Şi
problema aici e următoarea: într-o societate coruptă de
non-valoare (de minciună, ipocrizie, înşelăciune, furt,
şarlatanie, violenţă, şantaj, tâlhărie, crimă, ucidere)
individul care-şi bazează munca pe valoare, militând pentru
schimbarea înspre mai bine a societăţii şi individului, pare
într-adevăr că munceşte degeaba...
Când
corupţia se generalizează într-o societate, virtutea pare a fi un
viciu...
Într-o
astfel de societate coruptă munca nerecunoscută şi nerăsplătită
îndreptată spre mai bine e chiar un semn că te afli pe drumul cel
bun: corupţia recunoaşte şi răsplăteşte doar corupţia... Dacă
idealismul tău este ignorat sau găseşte opoziţie, e semn că eşti
pe drumul cel bun – că acea corupţie generalizată încă nu te-a
cuprins şi pe tine în elanul ei vicios îndreptat spre disoluţia
acelei societăţi corupte...
Dacă
eşti idealist într-o societate coruptă, motivaţia ta poate găsi
un reper de nădejde chiar în „a munci degeaba” – în a munci
înspre idealuri aparent fără nici cel mai mic rezultat social –
în munca nerecunoscută şi nerăsplătită, în munca invizibilă
pentru ceilalţi, deşi extrem de vizibilă pentru tine...
Eu,
de exemplu, adeseori îmi găsesc motivaţia în acea muncă care
mereu trebuie făcută, dar pe care mai nimeni nu o apreciază şi nu
vrea să o facă – munca susţinută şi sinceră îndreptată spre
schimbarea în mai bine – muncă a cărei necesitate, adeseori,
devine evidentă, devine vizibilă, ajunge să fie recunoscută doar
la mult timp după ce a fost făcută – în momentul când roadele
ei încep să fie mai bine înţelese de societate în ansamblul
ei...
A
munci înspre Idealuri într-o societate coruptă e o datorie pe care
nu şi-o pot asuma decât cei care sunt dispuşi să reziste în
acţiunea lor idealistă fără mai nici o stimulare exterioară:
fără recunoaştere, fără răsplată şi fără vizibilitate
socială o perioadă destul de lungă de timp, uneori chiar întreaga
lor viaţă...
Acesta
e mai mereu destinul acelora care muncesc pentru viitor în mijlocul
unui prezent care fie nu poate, fie nu vrea să vadă viitorul...
Altcin:
Sunt destinaţi să „muncească degeaba”... din perspectiva
coruptă valoric a celorlalţi...
Cinev:
Da... Căci, până la urmă, ce înseamnă ca la un moment dat să
„munceşti degeaba”?... Înseamnă să munceşti la un proiect
fără ca munca ta să primească vreo recunoaştere (serioasă) sau
vreo răsplată (semnificativă)...
Altfel
spus, atunci când, la un moment dat, societatea nu-ţi valorizează
munca, deşi e evident că munceşti – se cheamă că, din punctul
ei de vedere, „munceşti degeaba”, munceşti „pe nimic” şi
„pentru nimic” – adică, munceşti „fără motiv”...
Dar
cum ar putea oare cineva să fie motivat spre a munci „fără
motiv”?
Atunci
când societatea coruptă nu-ţi înţelege motivele (de obicei,
fiindcă diferă prea mult de ale ei) zice că nu le ai...
Într-o
astfel de societate coruptă, care nu ştie şi nu vrea să aprecieze
munca întru Idealuri, motivaţia fundamentală a idealistului nu
poate fi decât aceea de a munci „fără motiv” – adică fără
un motiv acceptat şi apreciat de acea societate...
Motivaţia
care urmăreşte schimbarea fundamentală înspre mai bine a unei
societăţi corupte, de cele mai multe ori, nu e recunoscută ca
motivaţie legitimă de acţiune de către indivizii motivaţi de
corupţie: de menţinerea unor erori, a unor minciuni, a unor iluzii,
a unor neajunsuri, a unor rele, a unor comportamente viciate...
Pentru
cei vicioşi motivaţia virtuoasă este o motivaţie „fără
motivaţie”... Pentru cei învăluiţi de gândirea viciată
motivaţia virtuoasă este o motivaţie de neînţeles... Când mai
toată lumea e viciată, cel „sfânt” pare un păcătos –
păcatul lui e acela de a se ridica împotriva majorităţii
copleşitoare şi de a-i spune în faţă că ceea ce face ea e
greşit...
Omul
motivat de schimbarea revoluţionară îndreptată spre bine,
cunoaştere şi adevăr este deci omul a cărui motivaţie (văzută
din perspectiva omului corupt de rău, ignoranţă şi minciună) e
motivaţia „fără motivaţie”... Motivele lui sunt relativ
invizibile pentru cei corupţi de răutate, ignoranţă şi
ipocrizie, pentru că ei nu vor să se schimbe decât foarte puţin
(spre deloc) şi eventual, doar spre mai rău...
Într-o
societate coruptă, cei corupţi vor deci să muncească „cu rost”
– la sigur, cu rezultate previzibile – adică în acord cu
mecanismele corupte ale acelei societăţi...
Într-o
astfel de societate, în care mai toată lumea ştie „cum merg
lucrurile”, idealistul munceşte, după opinia majorităţii
covârşitoare, „fără rost”, deoarece, în încercarea lui de a
schimba societatea spre mai bine, el/ ea experimentează, încearcă,
cercetează, inovează, inventează şi probează noi unelte, căi şi
metode îndreptate spre o mai bună armonizare de sine şi spre o mai
bună stare a societăţii...
Pentru
cei prinşi în cercul vicios al repetărilor specifice actului de
corupţie doar corupţia pare a fi ceva „cu rost” de câştig,
iar cei motivaţi de schimbarea sistemului spre mai bine li se par
bieţi indivizi rătăciţi de la calea cea largă, nişte ciudaţi
motivaţi de acte evident „fără rost” de câştig...
Iar
corupţia din ei şi din lume dă mai mereu dreptate celor corupţi –
fiindcă, de obicei, mai nimic nu se schimbă şi foarte puţin poate
fi schimbat, cei care muncesc pentru „schimbare” muncesc relativ
„degeaba”...
A
munci pentru Schimbare e a munci pentru un vis – adică e a munci
„degeaba” pentru „mai nimic”...
Mai
mereu, atunci când „munceşti degeaba”, când rezultatele muncii
tale întârzie extrem de mult să iasă la lumină în societate,
poţi concluziona că munca ta este motivată de o schimbare
revoluţionară: tu vezi o schimbare posibilă pe care societatea nu
poate încă să o vadă...
Tu
eşti vizionar, iar motivaţia ta este o viziune despre viitor...
Ceilalţi sunt limitaţi în viziune, iar motivaţia lor este legată
doar de inerţia prezentului mişcată cu putere de greutatea
trecutului...
Tu
eşti motivat, în principal, de ceea ce există în tine spre a
exista cândva şi în alţii, ei de ceea ce există mai ales în
afara lor, fiindcă a existat cândva în înaintaşii lor...
Tu
duci lumea după tine, pe ei îi duce lumea după ea...
Tu
trebuie deci să te motivezi singur, pe ei îi motivează alţii...
Voinţa ta vine din tine, voinţa lor nu prea este a lor...
Prin
urmare, atunci când ne întrebăm „Care-i motivaţia?”, un
răspuns de bază este şi următorul: „Pentru mai toţi motivaţia
este Repetarea, pentru foarte puţini motivaţia este Schimbarea...”
Majoritatea
covârşitoare este conservatoare, câţiva sunt revoluţionari...
Majoritatea e motivată să facă ceea ce e uşor de făcut, câţiva
sunt motivaţi de ceea ce e extrem de greu de realizat...
De
aceea, a munci pentru Schimbare, de cele mai multe ori, e doar a
„munci degeaba”...
Iată
deci motivaţia celor foarte puţini: să muncească relativ degeaba
cât mai mult timp cu putinţă pentru realizarea unor lucruri extrem
de greu de realizat... Să muncească ca şi cum munca lor nu ar
exista, să facă o muncă relativ invizibilă în societate... Să
muncească „fără rost”, fără mai nici o recunoaştere sau
răsplată socială... – Adică, să muncească fără ezitare şi
fără compromis pentru Schimbare Revoluţionară, chiar dacă
şansele unei astfel de schimbări sunt relativ nule...
Altfel
spus, să nu muncească pentru ceea ce este, ci doar pentru ceea ce e
posibil să fie...
Altcin:
Dar nu e aceasta o motivaţie de om nebun?
Cinev:
Se prea poate... Unii numesc această motivaţie „nebunie”, alţii
„genialitate” şi, adeseori, doar timpul poate discerne între
cele două...
Altcin:
Cât de mult timp?
Cinev:
O... Foarte mult timp: cu cât vezi mai departe în viitor, cu atât
recunoaşterea talentului tău va veni mai târziu... Pentru cei care
nu văd decât prezentul, vizionarii sunt relativ invizibili...
Pentru
cei cu păreri conservatoare revoluţia este o nebunie...
De
aceea se fac că nu o văd, chiar şi atunci când ea este
evidentă...
Pentru
că oamenii, în general, nu vor să ştie adevărul, pe cel care le
spune adevărul nu vor dori să-l vadă... Iar el, invizibil fiind
pentru o lungă perioadă, va trebui să-şi găsească motivaţie
doar în adevăr – şi nu în aprobarea sau dezaprobarea
societăţii...
Altcin:
Şi care-i adevărul?
Cinev:
Adevărul este că atunci când eşti odihnit, motivaţia este
acţiunea... Iar când eşti obosit, motivaţia este odihna...
Adevărul
şi Schimbarea
Altcin:
Ai găsit deci răspunsul la întrebarea „Care-i motivaţia?”?
Cinev:
Da... Motivaţia este Adevărul şi Schimbarea: Adevărul, ca să
înţelegi cât de greu de făcut este Schimbarea... Schimbarea, ca
să-ţi folosească la ceva Adevărul...
Timp
de trei zile consecutive m-am întrebat concentrat „Care-i
motivaţia?” pentru a afla care-i motivul cel mai important care mă
pune pe mine în mişcare... Mai întâi, mi-am delimitat
caracteristicile generale ale răspunsului pe care îl căutam:
trebuia să fie adevărat, să fie fundamental, comic şi
motivator...
Printre
primele răspunsuri pe care le-am găsit acestei întrebări au fost
şi următoarele două care s-au dovedit apoi a fi esenţiale: pe de
o parte, „adevărul obiectiv”, pe de altă parte, „schimbarea/
repetarea schimbării”...
Şi
pe măsură ce concentrarea mea a devenit mai profundă mi-a devenit
la un moment dat evident faptul că ceea ce mă pune, poate cel mai
mult, în mişcare este Adevărul şi Schimbarea – Adevărul
îndreptat spre Schimbare întru Idealuri şi Schimbarea îndreptată
spre ideal de Adevăr...
Altcin:
Aceasta nu pare să fie o motivaţie comică... – apropo de
caracteristicile răspunsului urmărit la început... Da... e un
răspuns adevărat (e adevărul motivaţiei tale), este fundamental
(pentru tine) şi e şi motivator (din moment ce te motivează), dar
de ce ar fi comic?
Cinev:
Vrei să ştii de ce este comic, după unii, şi tragic, după alţii?
Altcin:
De ce?
Cinev:
Pot să-ţi răspund printr-o poezie?
Altcin:
Desigur...
Cinev:
Poezia se numeşte „Schimbarea”...
„Schimbarea
e aproape imposibil
de
realizat,
dar
nu e imposibilă...
Schimbarea
e foarte greu de înfăptuit,
dar
se poate face...
Schimbarea
e o himeră
care
uneori poate fi atinsă...
Ea
apare destul de rar
şi
durează foarte puţin,
dar
există...
Iar
când Schimbarea se repetă,
ea
se împlineşte...”
Altcin:
Frumoasă poezie... Mi-a plăcut... Felicitări! Dar nu m-ai
lămurit... Poate că în schimb ai vreo poezie numită „Adevărul”
care să mă lămurească asupra comediei...
Cinev:
Nu am, dar pot compune una pe loc...
Altcin:
Te ascult...
Cinev:
Adevărul...
Ce
e comic în „schimbare”?
Faptul
că nu se schimbă!
Ce
e comic în „adevăr”?
Faptul
că nu e adevărat!
Adevărul
oficial e, adeseori, o minciună.
Schimbarea
oficială e doar de faţadă...
Adevărul
în lume e o comedie:
mai
nimeni nu-l ia în serios
şi
mai toţi proştii râd de el...
La
ce e bun adevărul
când
ai la îndemână o minciună?...
Altcin:
Ai terminat?
Cinev:
Da...
Altcin:
Bun... E bună şi poezia aceasta... Dar eu tot nu râd... Sunt mai
degrabă întristat... Viziunea ta mi se pare că e mai mult tragică
decât comică... Ce comedie poţi tu scoate dintr-un pesimism
realist?
Cinev:
Deci nu e nimic comic în situaţia dată?
Altcin:
Nu... chiar deloc... Ba dimpotrivă: răspunsul tău e relativ tragic
– ajungi la concluzia că te lupţi cu morile de vânt, că eşti
înconjurat de inamic, că soarta îţi este potrivnică ş.a.m.d.
Adică tragedie...
Cinev:
Şi totuşi nu e...
Altcin:
De ce?
Cinev:
Fiindcă eu nu mă confund cu lumea şi lumea nu se confundă cu
mine... Pentru ei într-adevăr e o tragedie: motivaţia majorităţii
oamenilor, fiind opusă adevărului şi schimbării întru ideal, îi
determină să acţioneze tragic: să mintă, să fie ipocriţi, să
se compromită, să înşele, să fugă de adevăr etc.
Pentru
mine, în schimb, e o comedie: motivaţia mea fiind Adevărul şi
Schimbarea spre mai bine, ştiu astfel că „nu se poate face mai
nimic şi că foarte puţine se pot schimba” – ştiu astfel că
ceva, deşi extrem de puţin, poate fi schimbat şi îmi propun deci,
pe termen scurt, ţinte realiste de atins, ţinte foarte modeste...
Şi fiindcă ştiu că nu am mai nimic de pierdut, pe termen lung, în
plus faţă de ţintele realiste, îmi propun şi ţinte idealiste
extrem de greu de realizat, unele tinzând spre imposibil chiar...
Altcin:
Ca de exemplu?
Cinev:
Ca de exemplu, să zicem că, la un moment dat, aud că se pune la
cale o manifestaţie împotriva corupţiei din ţară...
Altcin:
Aşa...
Cinev:
Şi să zicem că vreau să particip la acea manifestaţie...
Altcin:
Da...
Cinev:
Ţinta realistă, în acest caz, ar fi, de exemplu, să întâlnesc
acolo nişte oameni puţin mai idealişti decât restul cu care, după
încheierea manifestaţiei, să povestesc la o bere, printre altele,
despre faptul că nu se poate face mai nimic...
Altcin:
Încep să văd comedia...
Cinev:
După care, ca să-mi demonstrez punctul de vedere, le propun, de
exemplu, o cale directă şi concretă spre a contribui la schimbarea
socială...
Altcin:
Anume?
Cinev:
Anume, de exemplu, să înfiinţăm un partid...
Altcin:
Şi nimeni nu vrea să participe...
Cinev:
Exact... Nu e comică situaţia?
Altcin:
Ba da... e foarte comică: tu chiar vrei să faci ceva, dar nu ai cu
cine!
Cinev:
Întocmai... Iar când vrei să înţelegi cauzele acestei situaţii,
ajungi la sursele comediei...
Altcin:
Care sunt acestea?
Cinev:
Prostia, şmecheria, sexul, delirul, încurcătura, incompetenţa,
contradicţia, incoerenţa, neclaritatea, inerţia... Pe scurt:
prostia, nunta şi statul...
Altcin:
Ce stat?
Cinev:
Statul din „stau şi aştept... să treacă vremea...”
Altcin:
Bun... Dar cum ajungem cu această comedie la adevăr?
Cinev:
Cum? Iată cum: Adevărul este că există prostie şi există cu
carul! Nu mă pune să ţi-o înşir, că râdem până dimineaţă
şi nici măcar nu ajungem să o zgâriem cum se cuvine la
suprafaţă...
Altcin:
Şi cu nunta cum e? Care e adevărul comic din nuntă? (Zâmbeşte...)
Cinev:
Vezi că zâmbeşti doar când pui întrebarea? Mai are rost să-ţi
răspund?
Altcin:
Ok... Dar „statul”?
Cinev:
Să zicem că la un moment dat, la sugestia ta, mi-am propus doar să
stau şi să aştept să treacă vremea... Şi chiar am stat... Nu
vezi nici un adevăr comic aici?
Altcin:
Ba da!... Statul e, adeseori, foarte comic... Bun... Să zicem că
despre comedia din adevăr ne-am lămurit puţin, dar cum e cu
schimbarea?
Cinev:
Tot aşa!
Altcin:
Cum?
Cinev:
De exemplu, oare nu e comic faptul că, deşi teoretic schimbarea se
opune repetării, ea se împlineşte cu adevărat doar când se
repetă? Ceea ce s-a schimbat în cineva, pentru a deveni o schimbare
socială, trebuie să se repete şi în alţii...
Altcin:
Aha... Continuă!
Cinev:
Mai nimic nu se schimbă, foarte puţine pot fi schimbate...
Altcin:
Aşa...
Cinev:
Nu vezi nimic comic în această afirmaţie, mai ales, când ea vine
de la cineva care zice că e motivat de Schimbare?
Altcin:
Nu prea... Afirmaţia mi se pare cât se poate de adevărată, iar
motivaţia celui ce zice cât se poate de întemeiată: ceva, foarte
puţin poate fi schimbat...
Cinev:
Ce anume?
Altcin:
Ştiu şi eu?... Atitudinea... Cunoscând adevărul după care sunt
croite pârghiile reale ale lumii putem fi mult mai relaxaţi şi mai
bine dispuşi atunci când încercăm să o schimbăm...
Cinev:
Întocmai... Seriozitatea exagerată, dacă nu e comică, nu ne poate
bine dispune... Şi ce ne poate motiva mai bine decât
buna-dispoziţie, adică comedia?
Altcin:
Înţeleg... Chiar dacă nu ar fi prea multă comedie în Adevăr şi
Schimbare, deşi se pare că este, ar trebui introdusă, pentru ca
acestea să ne poată bine-dispune şi astfel motiva cum se cuvine...
Cinev:
Cam aşa ceva...
Altcin:
Deci motivaţia este...
Cinev:
Pe mine mă motivează Adevărul şi Schimbarea, pe ceilalţi, în
genere, îi motivează, cel mai mult, Minciuna şi Repetarea...
Altcin:
Dar cum te motivează adevărul, dacă el îţi spune că Schimbarea
e extrem de improbabilă? Şi cum te motivează Schimbarea, dacă tu
susţii ca fiind adevărat faptul că mai nimic nu se schimbă şi
foarte puţin se poate schimba?
Cinev:
Cineva zicea odată: „Au ştiut că era imposibil aşa că au
făcut-o...”
Altcin:
Nu te motivează decât ţintele aproape imposibil de atins?
Cinev:
Pe mine mă motivează intenţia de a cunoaşte cât mai bine ceea ce
este, pentru ca pe baza acestei cunoaşteri să pot ajunge apoi la
ceea ce ar putea să fie...
Altcin:
Eşti nemulţumit de ceea ce este?
Cinev:
Sunt nemulţumit de foarte multe din cele ce sunt...
Altcin:
Şi vrei să le schimbi în mai bine...
Cinev:
E ceva rău în asta?
Altcin:
Nu!... Pare chiar o preocupare extrem de nobilă, mai ales, dacă îţi
cunoşti foarte bine motivaţia... Când înţelegi care-i motivaţia,
foarte multe îţi devin cunoscute...
Astfel
te cunoşti mai bine pe tine şi cunoşti mai bine şi locul tău în
lume... Iar tu ştii care-i motivaţia...
Cinev:
Da... Iată motivaţia: Adevărul folosit pentru Schimbare (întru
Idealuri) şi Schimbarea care duce spre Cunoaştere întru Adevăr...
Altcin:
Eşti idealist... Dar cât de utilă îţi este o astfel de
motivaţie?... Fiindcă, vezi tu, în lumea aceasta, cel mai adesea,
e de o sută de ori mai uşor să faci pe nebunul decât să gândeşti
cu sens, e cu mult mai uşor să câştigi faimă şi avuţie fiind
prost, incompetent şi corupt decât să câştigi recunoaştere şi
răsplată urmărind cu sinceritate Adevărul şi Schimbarea înspre
mai bine a sinelui şi a societăţii... Din punct de vedere
social-utilitar, cel puţin la prima vedere, idealistul pare că iese
în pierdere...
Cinev:
Nu doar pare... Din multe puncte de vedere, chiar iese în
pierdere... Dar nu pe toate planurile şi, mai ales, nu pe planurile
care contează cel mai mult pentru el... Câştigul pe care el îl
obţine din Adevăr şi Schimbare valorează pentru el mult mai mult
decât orice alt câştig...
Altcin:
Multă lume nu ar putea să înţeleagă acest lucru...
Cinev:
Nu pot înţelege aceasta decât cei care sunt motivaţi cât de
puţin de Adevăr şi de Schimbare întru Idealuri...
Altcin:
E adevărat: există diferenţe între oameni... E adevărat ce zicea
cineva odată: „Ca mine nu sunt decât eu!”...
Motivaţia
mea e, mai mult sau mai puţin, diferită de a ta, dar vin şi te
întreb: care este motivaţia noastră?
Cinev:
Care-i motivaţia?
Altcin:
Da... Care-i?
Cinev:
Adevărul care ne uneşte şi minciuna care ne dezbină... Schimbarea
pe care o dorim şi repetarea care ne plictiseşte...
Altcin:
Nu te pot contrazice, dar chiar tu ziceai că nu se poate face nimic
spre a schimba lucrurile...
Cinev:
Pardon!... Ziceam că nu se poate face mai nimic sau aproape
nimic, dar ceva (foarte puţin, cu eforturi foarte mari) poate fi
făcut...
Altcin:
Ce?
Cinev:
Mai nimic!
Altcin:
Cât de nimic?
Cinev:
Un aproape nimic care se adună cu un alt mai nimic şi, astfel, în
timp, după eforturi îndelungate, extenuante, obositoare şi extrem
de costisitoare se ajunge la ceva care e mai mult decât mai nimic
sau aproape nimic – se ajunge la ceva care chiar e ceva...
Altcin:
Ce? O comedie?
Cinev:
Da... În varianta optimistă se ajunge, adeseori, la comedie şi
artă... În varianta pesimistă se ajunge, de obicei, la filosofie,
iar în varianta realistă se ajunge la religie, economie, politică
şi psihologie...
Altcin:
Dar la ştiinţă în ce variantă se ajunge?
Cinev:
La ştiinţă şi tehnică se ajunge doar căutând Adevărul şi
Schimbarea...
Atunci
când adevărurile se adună picătură cu picătură, cu multă
migală şi răbdare, după o vreme, se ajunge la un punct de la care
Schimbarea devine inevitabilă... Calea clădită pe Adevăr e o cale
ce duce spre Schimbare...
E
adevărat că, uneori, utilitatea unui adevăr nu este imediat
vizibilă... Dar, în timp, devine evident că acel adevăr se leagă
strâns de multe alte adevăruri care, împreună, formează un
sistem organic bazat pe adevăr, care, de îndată ce sunt bine
asamblate laolaltă toate componentele sale, prinde viaţă, devine
funcţional şi generează Schimbarea întru Idealurile mult
dorite...
Schimbarea,
dacă e să fie esenţială şi durabilă, trebuie să se bazeze pe
cât mai multe adevăruri, iar adevărului, dacă se vrea să i se
găsească o bună utilitate, aceasta îi poate fi mereu găsită în
Schimbare...
Altcin:
Adevărul te schimbă?
Cinev:
Cu siguranţă... Motivaţia autentic idealistă (adică bazată pe
idealuri) găseşte deci mereu Adevărul şi Schimbarea lucrând
împreună: adevărul ne duce spre acea schimbare care se bazează pe
adevăr...
Altcin:
Şi atunci cum se face că această motivaţie dublu motivatoare
motivează foarte puţini oameni?... Mie mi se pare că e evident
faptul că majoritatea sunt motivaţi de minciună şi de repetare în
corupţie – nu şi-ar schimba apucăturile proaste şi nu şi-ar
spune adevărul nici dacă ar fi obligaţi să o facă... Ba, dacă
ar fi obligaţi, s-ar îndârji şi mai tare în minciună şi în
repetare tradiţional coruptă...
Cinev:
Asta e: puţină lume are curajul să privească adevărul în faţă,
fiindcă, de multe ori, adevărul e dur, e sec, e neprietenos şi
descurajant, dar... e singurul care se bazează pe realitate şi
singurul pe seama căruia se poate construi serios spre împlinirea
reală (nu imaginară) a unor dorinţe idealiste adânc întipărite
în structura umană...
Minciuna
e facilă, fiindcă e iluzorie – ea promite ceea ce nu se poate
realiza...
Până
la urmă, doar pe baza adevărului se poate construi ceva serios
bazat pe realitate,nu pe ficţiune...
Altcin:
Eşti optimist?
Cinev:
Poate... Dar mai degrabă sunt realist... Poate chiar un pesimist
realist...
Altcin:
Văd că eşti tentat şi de optimism şi de pesimism!
Cinev:
Da... Cum ţi-am spus: sunt realist...
Altcin:
Deci nu ai aşteptări prea mari de la viitor?
Cinev:
Ba am: de la viitorul meu aştept două lucruri în continuă
dezvoltare: Adevăr şi Schimbare!
În
schimb, de la viitorul lumii nu aştept mai nimic: ea se va mişca
extrem de greu, fiindcă trăieşte, destul de mult, în minciună şi
în repetare vicioasă...
Adevărul
din mine se loveşte de minciuna din ei... Schimbarea din mine se
luptă cu repetarea din ei...
Eu
sunt o lume, dar nu sunt lumea... Şi se pare că lumea mea e,
adeseori, destul de diferită de a lor...
Altcin:
În ce sens?
Cinev:
Mie nu-mi este frică nici de adevăr şi nici de schimbare...
Majoritatea celorlalţi trăiesc însă, mai mereu, într-o fantezie
inertă, crispată, temătoare...
Riscul
Altcin:
E bine că eşti curajos, dar oare prin acest curaj al tău nu îţi
asumi nişte riscuri?
Cinev:
Ce riscuri? Riscul de a cunoaşte adevărul?... De a înţelege cât
mai bine pe ce lume trăiesc? De a cunoaşte mecanismele reale ce pun
viaţa în mişcare?...
Ce
risc?... Riscul de a mă schimba pornind de la cunoaşterea unui
adevăr sau a altuia? Riscul de a nu trăi în minciună, în teamă
şi în repetare vicioasă?
Cel
care cunoaşte cât mai bine cât mai multe adevăruri îşi asumă
foarte puţine riscuri – faptele lui se bazează pe evidenţe, pe
studii întemeiate, pe observaţii directe, pe experimente
verificate, pe raţionamente corecte şi pe mecanisme psihice,
sociale şi fizice ce generează acţiuni ale căror rezultate sunt,
dacă nu total previzibile, atunci cel puţin destul de
previzibile...
Rişti
să fii luat prin surprindere, în circumstanţe specifice, doar în
măsura în care nu cunoşti (prea bine) adevărul ce guvernează
acele circumstanţe...
Dar,
în principiu, dacă nu te aştepţi la minuni, nu rişti mai
nimic... De obicei, cei care riscă prea mult sunt cei care se lasă
păcăliţi de minciună... Ei se lasă motivaţi de fantezie...
Altcin:
Cred în poveşti?
Cinev:
De foarte multe ori, da...
Altcin:
Şi e ceva rău în această credinţă?
Cinev:
Doar răul care vine din minciună, înşelăciune şi iluzionare...
Altcin:
E greu să fii motivat de bine într-o lume tacit rea...
Cinev:
Mda... Într-adevăr: de multe ori, binele aparent nu e decât o altă
unealtă de a face rău...
Altcin:
Vorbeşti de ipocrizie aici?
Cinev:
Da... Vorbesc de viclenie, de inducere în eroare, de păcălire, de
înşelare...
Dacă
eşti motivat de minciună, nu eşti decât un mincinos – de
obicei, pentru a putea minţi convingător pe un altul trebuie mai
întâi să te minţi pe tine...
Altcin:
Dar de ce ar dori cineva să se mintă pe el?
Cinev:
De exemplu, printre altele, fiindcă o astfel de dorinţă ar fi la
modă în societate, ca un pas necesar spre a intra şi a înainta
ierarhic în diferite sisteme sociale extrem de viciate în
funcţionare... Minciuna de sine e un pas obligatoriu spre a face
compromisuri cu minciuna socială...
Altcin:
Dar oare de ce ajunge, mai mereu, minciuna la modă în societate?
Cinev:
Din cauza lejerităţii... E relativ uşor să te minţi (mai ales
când mai toţi ceilalţi procedează la fel) şi e destul de greu
(uneori chiar foarte greu), mai întâi, să afli adevărul (prin
cercetare extinsă şi aprofundată, prin observaţie directă atent
efectuată, prin experiment bine verificat) şi, mai apoi, să-ţi
spui adevărul şi să ţi-l asumi...
Altcin:
De ce?
Cinev:
Informarea, cercetarea, observarea, experimentarea, verificarea
presupun efort susţinut, muncă obositoare, cuprindere extinsă,
apropiere aprofundată, curiozitate insistentă...
În
schimb, delirul fantasmatic legat de supranatural sau de alte
bazaconii bazat pe frică, pe ignoranţă şi prostie, precum şi
discursul jargonic sectar ce maschează platitudini, erori şi
absurdităţi nu presupun decât ceva incoerenţă, puţin tupeu
delirant şi multă vorbărie pe lângă sens...
Altcin:
Totuşi mi se pare că motivaţia minciunii e, adeseori, mult mai
profundă...
Cinev:
Da... Chiar şi minciuna vădită ca atare, de cele mai multe ori,
continuă să persiste, foarte puţin tulburată, în capul
mincinosului sau a celui minţit, ca şi cum nimic nu s-ar fi
întâmplat...
Altcin:
Şi atunci care-i motivaţia? Minciuna sau Adevărul?
Cinev:
Pentru majoritatea oamenilor, mai mereu, teoretic e adevărul, dar
practic e minciuna...
Altcin:
Adică?...
Cinev:
Adică, în general, oamenii vor să ştie adevărul doar atunci când
le convine... Când nu le convine, preferă minciuna...
Altcin:
Şi când le convine?
Cinev:
Le convine adevărul doar când e foarte facil să tragă vreun folos
dubios de pe urma lui, de obicei, în dauna unor adversari... Nu le
convine fie când cred că adevărul e folosit împotriva lor, fie
când nu le e foarte clar la ce le-ar putea folosi adevărul în
demersurile lor, îndeobşte, vicioase...
Cei
mai mulţi oameni găsesc, de obicei, utilitate în adevăr doar
atunci când pot să ascundă după el un munte de minciună...
Altcin:
Adică cum?
Cinev:
De exemplu, îl folosesc puţin doar pentru a câştiga încrederea
unor naivi şi neatenţi, pentru ca apoi să le poată turna în
urechi gogoşi cu carul... Şi acest lucru e posibil, fiindcă cei
mai mulţi, mai mereu, pun câştigul facil (oricât de improbabil)
înaintea adevărului. Ei sunt tentaţi de minciuna ascunsă după
adevăr, deoarece, mai mereu, se lasă cu prea mare uşurinţă
convinşi că au ceva de câştigat din minciună.
Altcin:
Şi nu au?
Cinev:
Ba da... Ei câştigă iluzia adevărului şi josnicia minciunii...
În opoziţie însă cu majoritatea, cei puţini pun mai mereu
adevărul înaintea câştigului cu orice preţ şi, astfel, ajung,
mai întâi, la adevăr şi, apoi, la câştigul care nu are preţ:
trăirea în Adevăr!
Altcin:
În ce adevăr?
Cinev:
Printre altele, în adevărul că mai nimeni nu vrea să ştie
adevărul...
Altcin:
Dar tu?... Tu vrei să cunoşti adevărul?
Cinev:
Uneori am impresia că mai mult decât orice!
Altcin:
Şi îl cunoşti?
Cinev:
Îl cunosc parţial şi caut să-l cunosc din ce în ce mai bine...
Altcin:
Cum?
Cinev:
Simplu: îmi fac timp să cercetez lumea pe îndelete şi cu atenţie,
căutând înţelegerea aprofundată a cât mai multor aspecte
esenţiale pentru diferite domenii de cercetare...
Cunoaşterea
cât mai multora dintre adevărurile specifice anumitor fenomene are
nevoie, în principal, de două lucruri: de timp şi de
sinceritate... Lumea, în general, preferă însă minciuna, fiindcă
se grăbeşte...
Altcin:
Unde se grăbeşte?
Cinev:
Lumea se grăbeşte, de obicei, fie spre câştigul facil, fie spre
câştigul cu orice preţ – fie spre fantasmă, fie spre răutate...
La
adevăr se ajunge cu răbdare şi persistenţă, minciuna te
îmbrăţişează în grabă...
Altcin:
E într-adevăr o diferenţă între răbdare şi grabă... Aceasta
să fie însă diferenţa dintre adevăr şi minciună?
Cinev:
Iată o diferenţă adevărată:
Adeseori,
lumea nu se mai regăseşte în mine,
fiindcă
eu sunt prea diferit de ea...
M-am
schimbat prea mult.
Eu
am păşit spre Adevăr...
Ea...
a rămas pe loc
şi
încă ezită...
Altcin:
Pentru cât timp?
Cinev:
Pentru mai mult timp decât pot eu cuprinde!
Altcin:
Nu e uşor!
Cinev:
Nu e uşor chiar deloc! În general, pe oameni nu-i interesează mai
deloc adevărul – ei se mulţumesc cu minciuna... Şi nu vor să se
schimbe câtuşi de puţin – ei vor să rămână la fel...
Altcin:
Da... Ai dreptate... De cele mai multe ori, într-o discuţie legată
de un adevăr sau altul, unii mereu se grăbesc să te anunţe că ei
nu îşi vor schimba opinia indiferent de argumentele sau probele pe
care tu le aduci pentru adevărul pe care li-l prezinţi.
Şi
se ţin mereu de cuvânt – chiar aşa fac: adeseori, iubesc atât
de tare anumite minciuni, încât pentru a trăi în continuare cu
ele sunt capabili să nege chiar şi cele mai banale evidenţe... Mie
mi se pare că cei mai mulţi oameni sunt îndrăgostiţi de
minciună!
Cinev:
E uşor să te îndrăgosteşti de fantasme... Adevărul însă te
trezeşte la realitate... El e greu de găsit, pentru că presupune
efort... Schimbarea e dificil de făcut, fiindcă nu vine de la
sine...
Adevărul
îi apare, de obicei, doar celui care îl caută, iar schimbarea
este, în primul rând, personală...
Semnele
Altcin:
Uneori am impresia că vorbeşti ca şi cum doar în tine ar trăi
motivaţional Adevărul şi Schimbarea – şi în nimeni
altcineva...
Cinev
(zâmbind): Din păcate, uneori, şi eu am aceeaşi impresie...
Altcin:
Tu consideri că ai găsit Adevărul? Crezi că te-ai schimbat
suficient?
Cinev:
Adevărul şi schimbarea sunt procese aflate în continuă mişcare...
Ele într-adevăr mă motivează pe mine şi, prin această
motivaţie, mă diferenţiază destul de mult de mai toţi
ceilalţi...
Or
mai avea şi alţii această motivaţie la fel de puternic dezvoltată
în ei ca şi în mine?... Posibil!... Dar, adeseori, mi se pare că
această motivaţie e destul de rară...
Altcin:
Să fie această motivaţie trăită la intensitatea cu care tu o
trăieşti chiar atât de rară?
Cinev:
Tu ce crezi?
Altcin:
Ştiu şi eu?... Aşa pare!... Avem însă oare ceva semne după care
putem recunoaşte în cineva prezenţa acestei motivaţii chiar şi
cu o intensitate mai scăzută?
Cinev:
Desigur!
Altcin:
Care?
Cinev:
Printre altele: nu se grăbesc, aprofundează, insistă, sunt foarte
curioşi, nu sunt ignoranţi, cercetează mereu, experimentează,
promovează public adevărurile pe care le descoperă, nu prea fac
compromisuri, pot fi convinşi cu argumente şi dovezi, se schimbă
mereu întru Idealuri, iubesc cunoaşterea, sunt sinceri, nu sunt
prefăcuţi, trăiesc cu patimă adevărurile pe care le exprimă, nu
cruţă minciuna, nu suportă ipocrizia, îi irită şarlatania
ş.a.m.d.
Altcin:
Deci sunt semne?
Cinev:
Chiar foarte multe!
Altcin:
Dar care e semnul cel mai mare pentru Adevăr?
Cinev:
Că face praf minciuna!
Altcin:
Adevărul irită?
Cinev:
Cu siguranţă!... Adevărul îi irită în special pe mincinoşi!
Altcin:
Dar semnul cel mai mare pentru Schimbare care e?
Cinev:
Că pare incredibilă!
Altcin:
Cum aşa?
Cinev:
Când, pe un anumit domeniu, în tine se petrece o schimbare majoră
care te diferenţiază clar de mulţimea în care trăieşti... când
află de această schimbare, celorlalţi nu le vine să creadă ce le
aud urechile...
Altcin:
Înţeleg... Ce Schimbare ar mai fi şi schimbarea, dacă nu ar fi cu
adevărat o schimbare?... Şi într-adevăr, din câte cunosc eu
despre tine, mi se pare că tu ai trecut prin multe Schimbări şi
cunoşti multe Adevăruri... Ba mai mult: nu te opreşti aici, ci
cauţi mereu Schimbarea întru noi Adevăruri...
Cinev:
Indiferent câte adevăruri am cunoaşte mai sunt încă foarte multe
adevăruri pe care le putem afla şi indiferent de cât de mult ne-am
schimbat înspre Idealuri, tot mai este încă mult loc de
schimbare...
Tocmai
din acest motiv Adevărul şi Schimbarea pot fi motivaţii continue
ale vieţii umane – pentru că ele te pot pune oricând în
mişcare, odată ce ţi le asumi...
Altcin:
Oare e chiar aşa de greu să-ţi asumi Adevărul ca motivaţie
esenţială pentru acţiune?...
Uneori,
mi se pare, că vorbeşti de parcă doar tu ţi-ai asumat în
prezentul întins peste imediatul cotidian o astfel de motivaţie cu
maximă seriozitate.... Oare pe tine nu te atinge minciuna? Structura
ta existenţială este purificată total de minciună? Eşti tu oare
imun la minciună?
Cinev:
Trăiesc într-o societate bazată pe minciună, deci evident că
sunt afectat de ea... Şi astfel e clar că nu am şi nu voi avea
vreodată imunitate completă şi definitivă la minciună, dar
imunitatea mea cred că e cu mult mai dezvoltată ca la alţii,
tocmai pentru că mă lupt, mai mereu, cu minciuna din mine şi din
lume: o atac mereu fără ezitare şi încerc să o dau pe faţă pe
cât îmi stă în putere...
Încerc
să-mi construiesc viaţa pe o bază de Adevăr – mai ales în
raport cu propria mea conştiinţă... Încerc, pe cât posibil,
înainte de toate, să nu mă mint pe mine însumi...
Cu
siguranţă însă că, din greşeală, din ignoranţă şi din
neatenţie mai port în mine încă multe minciuni pe care nu le
conştientizez ca atare... Dar odată ce observ şi cele mai mici
semne de întrebare legate de posibilitatea de a mă fi lăsat să
fiu înşelat de o minciună iau măsuri: mă informez cât mai mult
asupra aspectului posibil afectat de minciună şi îl analizez cu
maximă atenţie pentru a alunga minciuna din el...
Sunt
deci, ca toţi ceilalţi, afectat de minciună, dar spre deosebire de
majoritatea celorlalţi eu lupt activ mult mai mult împotriva ei cu
mijloacele care îmi stau la îndemână...
De
ce? Fiindcă, din diferite motive, mi-e foarte clar că ceea ce mă
motivează cel mai mult pe mine în viaţă este Adevărul orientat
spre Schimbare întru Idealuri şi Schimbarea bazată pe Adevăr...
Altfel,
de ce aş lupta atâta pentru Adevăr şi pentru alte Idealuri din
moment ce mi-e limpede că lupta mea nu mi-a adus şi nu-mi aduce mai
nici un câştig social?... Ba dimpotrivă: structura mea
motivaţională a fost şi este descurajată constant de societate –
fiindcă societatea actuală se opune, direct sau indirect, cam
oricărei munci ghidate, în mod serios, de Adevăr şi Schimbare...
E
clar că resortul motivaţional al Adevărului se află puternic
înrădăcinat în interiorul meu şi îmi dă putere să continui pe
acest drum, chiar şi fără mai nici o încurajare şi mai nici un
sprijin din partea exteriorului...
Conştiinţa
Altcin:
După cum îmi prezinţi lucrurile, uneori, îmi creezi impresia că
tu te percepi pe tine ca fiind o insulă de adevăr poziţionată
într-un ocean de minciună... Oare nu exagerezi?
Cinev:
Ba exagerez!... Foarte mulţi îmi atrag mai mereu atenţia că
exagerez spunând fără menajamente adevărul şi că ar trebui să
o las mai moale – că ar fi bine să accept minciuna religioasă,
filosofică, politică, economică ş.a.m.d. specifică societăţii
în care trăiesc... că ar fi bine să accept ipocrizia
generalizată, înşelăciunea instituţionalizată, prefăcătoria
tradiţională, indolenţa comodă, incompetenţa ajunsă la putere,
prostia aberantă, jargonul delirant, corupţia tupeistă, hoţia în
haită ş.a.m.d., pentru că acestea sunt cele ce conduc lumea...
Cică ar trebui să mă prefac că nu le văd... Să fac compromis cu
impostura...
Mi
se spune: tu ai dreptate, dar...
Dar
ce?... La ce ne foloseşte să ne ascundem după deget ezitând să
spunem lucrurilor pe nume?... La ce ne foloseşte să trăim într-o
minciună tradiţională sau în alta, doar fiindcă aşa e prostul
obicei – care se pretinde cu nesimţire a fi respectat în ciuda
nenumăratelor consecinţe negative pe care le produce respectarea
lui oarbă şi în ciuda argumentelor raţiunii şi a dovezilor aduse
de simţuri împotriva lui?
Foarte
mulţi vor să mă convingă să trăiesc alături de ei în
minciună!... Dar uite că eu nu vreau! Şi nici nu pot: există o
forţă puternică în mine care se agită foarte tare chiar şi
atunci când aş încerca să fac compromis chiar şi cu o minciună
mică şi aparent nevinovată... Această forţă se numeşte
Conştiinţă!
Se
pare că în mine, spre deosebire de cei mai mulţi, s-a dezvoltat
puternic Conştiinţa Adevărului...
Şi
fiindcă văd mult mai bine minciuna decât cei mai mulţi dintre
noi, nu o mai pot tolera mai deloc...
E
rău acest lucru? Nu cred!
Prin
urmare, poate că eu nu sunt o insulă de adevăr într-un ocean de
minciună, dar cu siguranţă sunt un luptător pentru adevăr
înconjurat de o mulţime de mincinoşi...
Altcin:
Te întreb din nou: nu exagerezi? Chiar atât de multă minciună să
fie acum în lume?
Cinev:
Nu exagerez deloc... În lume, la ora actuală, e infinit mai multă
minciună decât îţi poţi tu imagina!
Vrei
dovada? Priveşte atunci spre sărăcie, spre exploatare, spre
violenţă, spre război, spre religiile dogmatice, spre capitalismul
sălbatic, spre tiraniile din lume, spre cenzura şi manipularea
mediatică, spre ipocrizia şi superficialitatea din educaţie, spre
carnivorism, spre industria tutunului, spre traficul de droguri
puternice, spre corupţia din administraţie, spre evaziunea fiscală,
spre furturile din bugetele publice, spre abuzurile din sistemul
bancar, spre risipa enormă de resurse etc. etc.
Şi
cred că aş putea continua până mâine – şi nu m-ai putea
contrazice...
E
atât de multă minciună, ipocrizie şi înşelăciune în această
lume, încât putem spune cu maximă claritate că lumea aceasta e
bazată şi construită pe minciună!
Şi
ce e mai grav de atât e că, de cele mai multe ori, singura soluţie
pe care o găsesc oamenii pentru a lupta câte un pic împotriva
minciunii este doar o altă minciună...
Dacă
lumea aceasta coruptă are o întrebare care o ghidează mai mereu în
acţiune, aceasta pare să fie următoarea: „Cum să-i înşel mai
bine pe alţii şi cum să mă păcălesc mai bine pe mine însumi?”
Altcin:
E chiar atât de grav?
Cinev:
E mult mai grav decât îţi poţi tu închipui!
Altcin:
Mda... Până la urmă, omul nu e decât un animal...
Cinev:
Exact!
Altcin:
Păi atunci nu există decât o soluţie de a ieşi cât de puţin
din minciună!
Cinev:
Care?
Altcin:
Adevărul!
Cinev:
Şi?
Altcin:
Şi Schimbarea!
Cinev:
Întru...
Altcin:
Întru Idealuri!
Cinev:
Exact! Câte un pic de Adevăr şi un pic de Schimbare înspre Ideal
în fiecare zi!
Altcin:
Mai precis, cât?
Cinev:
Cât de puţin, dar să fie ceva... Şi astfel, puţin câte puţin,
putem să înaintăm zilnic spre ideal de Adevăr şi Schimbare!
Altcin:
Cât de puţin?
Cinev:
Cel mai adesea, destul de puţin, dar să ştii că „puţin”
cu „puţin” se adună şi de la o vreme se adună „ceva”...
Altcin
(zâmbind): Cât se adună? Puţin?... Cât mai puţin?
Cinev
(zâmbind): Nu „cât mai puţin”... ci cât mai mult... din
puţinul posibil a fi realizat!...
Altcin:
Cât de mult posibil?
Cinev:
Uneori, da, cel mai adesea, nu... Nu e cazul să ne stresăm degeaba
şi să ne obosim fără rost... Şi apoi unde şi de ce să ne
grăbim?... Aici nu de grabă e nevoie, ci de perseverenţă... Aici
nu se cere superficialitate, ci profunzime...
Nu
e nici o grabă... Adevărul existent e relativ infinit... Oricât
ne-am grăbi tot nu-l vom cuprinde vreodată în întregime... Tot ce
putem face e să ne mărim, puţin câte puţin, cât mai mult,
cunoaşterea veridică pe care o avem...
Şi
cu Schimbarea întru Idealuri e la fel... Se pot face Schimbări, mai
mici sau mai mari, fără număr, fără ca noi să putem epuiza
vreodată potenţialul de Schimbare care există în noi şi în
afara noastră... Putem să realizăm extrem de multe schimbări...
dar nu le putem face pe toate deodată... Trebuie să le luăm pe
rând, cu răbdare, cu tenacitate, metodic...
Altcin:
Ar trebui să urmărim a obţine maxim de profit cu minim de
efort?
Cinev:
E bine să urmărim eficienţa... E nevoie să ne gândim bine
activitatea pe care o desfăşurăm zilnic, spre a o face cât mai
eficientă...
Altcin:
Asta ar fi ideal, dar realist vorbind...
Cinev:
Realist vorbind, nu e cazul să ne stresăm prea tare... Dar,
adeseori, e bine să ne stabilim, încă de când ne trezim, măcar o
activitate specifică prin care putem păşi, puţin, în acea zi,
spre lărgirea cunoaşterii întru Adevăr şi spre mai buna
înţelegere a mecanismelor prin care se produce Schimbarea...
Altcin:
E nevoie deci de puţin Adevăr şi de puţină Schimbare în fiecare
zi?
Cinev:
Desigur... Şi, din când în când, putem astfel ajunge la câte un
Adevăr Esenţial şi la câte o Schimbare Substanţială!
Altcin:
Progresăm puţin câte puţin?
Cinev:
Nici nu se poate altfel... Spre Adevăr înaintăm doar cu
răbdare şi insistenţă, alungând din noi şi din jurul nostru
câte un pic de minciună şi de ipocrizie în fiecare zi!... Iar
către Schimbare spre mai bine se înaintează mereu, mai ales, prin
fapte mărunte, dar constante; mici, dar multe; firave, dar
insistente...
Aici
e secretul: să faci ceva în fiecare zi: măcar un pas mărunt spre
Adevăr şi cel puţin o mică faptă spre Schimbare întru Ideal...
Şi
astfel, acţiunile noastre aduc spre noi lucruri bune din ce în ce
mai multe, zi după zi, pas după pas şi faptă după faptă... Iar
fiinţa noastră e astfel mulţumită, fiindcă încearcă să
trăiască zilnic în ideal de Adevăr şi de Schimbare: în Adevărul
de fiecare zi şi în Schimbarea fiecărei zile...
Altcin:
Un mic adevăr şi o mică schimbare în fiecare zi?
Cinev:
Eu asta recomand... Puţin câte puţin, cu perseverenţă, faptele
cele bune se adună spre crearea, mai întâi, a unei Cărări, apoi,
a unui Drum şi, în cele din urmă, a unui Destin!
Altcin:
Ce destin?
Cinev:
Destinul care trăieşte în Adevăr spre Schimbare întru
Idealuri!
Altcin:
Cum?
Cinev:
Puţin câte puţin, cu răbdare şi perseverenţă!
Altcin:
Chiar dacă mai nimic nu se schimbă şi foarte puţin poate fi
schimbat?
Cinev:
La acel „puţin” care poate fi schimbat se ajunge puţin câte
puţin prin munca insistentă a fiecărei zile, lună după lună şi
an după an...
Altcin:
Asta e legea?
Cinev:
Aşa se produce Schimbarea: puţin câte puţin, cu perseverenţă,
până se ajunge, din când în când, la câte ceva care chiar
contează, la câte ceva esenţial care ne marchează puternic
existenţa din momentul realizării sale...
Altcin:
Adevărul ne Transformă?
Cinev:
Puţin câte puţin, în fiecare zi trăită în Adevăr şi
chiar esenţial, din când în când, în momentele în care
statornicia şi stăruinţa noastră pe Calea Adevărului duc la
Revelarea câte unui Adevăr Esenţial ce produce în noi câte o
Schimbare Substanţială extrem de importantă pentru conturarea
Destinului nostru...
Altcin:
Puţin câte puţin, destinul ne este destăinuit...
Cinev:
Puţin câte puţin, niciodată pe deplin, dar din ce în ce mai
mult, mai clar şi mai cuprinzător...
Altcin:
Şi atunci care-i motivaţia?
Cinev:
Un pic de Adevăr şi un pic de Schimbare înspre mai bine în
fiecare zi... Din când în când, câte un mare Adevăr şi câte o
Schimbare majoră spre Armonizare... Şi, aflat mereu ca ţintă în
mintea mea spre manifestare, un Destin marcat în mod esenţial de
Adevăr şi de Schimbare întru Idealuri...
Iată
care este motivaţia mea!
Altcin:
Aceasta este?
Cinev:
Da... Dintre multele motivaţii care mă pun pe mine în mişcare,
aceasta este forma motivaţională conştientizată mai bine de mine
în ultima vreme... Adevărul şi Schimbarea întru Idealuri... Dar a
ta care este?
Altcin:
Care-i motivaţia?
Cinev:
Da...
Altcin:
Mă voi gândi o vreme şi pe urmă îţi voi spune..."
-
Extras din cartea “Limite esenţiale ale culturii”
- autor Radu Lucian Alexandru: